„A ars o siguranță de la un boiler electric de la un pavilion într-o cameră tehnică de la subsol, cu degajări de fum. 50 de pacienți au fost evacuați din pavilion și 15 cadre medicale”, au precizat reprezentanții ISU pentru Libertatea. Nu au fost victime, iar incendiul a fost lichidat până la ajungerea pompierilor.
Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență au confirmat că mai multe echipaje de salvatori ale ISU București Ilfov au fost alertate pentru incendiul produs în clădirea Spitalului Colentina.
„La ajungerea pompierilor, s-a constatat că arderea s-a manifestat la subsolul clădirii, la un boiler electric. La acest moment incendiul este lichidat, procedându-se la ventilarea spațiilor inundate cu fum”, a transmis DSU.
Instituția condusă de Raed Arafat a vorbit însă despre „8 pacienți evacuați preventiv”, potrivit datelor existente la începutul misiunii de salvare.
La spitalul Colentina au venit 10 autospeciale de stingere, 5 ambulanțe SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, o descarcerare, o autoscară și Grupul Special de Salvatori.
Spitalul Colentina a primit pe 12 decembrie autorizaţia sanitară de funcţionare, la 6 zile de la depunerea solicitării, a spus săptămâna trecută ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.