UPDATE 26 februarie, 19.20: Bărbatul care a intrat cu maşina în pietoni a păstrat duminică tăcerea la primul interogatoriu al poliţiei, care anchetează motivele atacului şi exclude un atac terorist sau cu conotaţii politice, transmite Agerpres.

Procuratura din Heidelberg şi Poliţia din Mannheim au informat într-un comunicat comun că a fost emis un mandat de arestare pe numele bărbatului. Acesta este un student german în vârstă de 35 de ani, fără antecedente penale.

Individul, care a fost împuşcat în stomac de către poliţie în timp ce încerca să fugă cu un cuţit în mână de la locul faptei, a fost operat şi se află în afara oricărui pericol. Bărbatul se află sub pază într-o clinică din Heidelberg, până când va putea fi transportat la spitalul închisorii.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a închiriat maşina în urmă cu două săptămâni în Heidelberg, unde domiciliază, şi vor să afle dacă în momentul atacului individul era în deplinătatea facultăţilor mintale.

„Potrivit stadiului actual al anchetei nu există niciun indiciu care să sugereze o motivaţie teroristă sau extremistă”, au declarat autorităţile germane, în încercarea de a risipi temerile şi de a evita paralele cu atacul jihadist din decembrie 2016 din Berlin, în care şi-au pierdut viaţa 12 persoane după ce un camion a intrat intenţionat în mulţimea care vizita un târg de Crăciun.

UPDATE 26 februarie, 9.30: Un bărbat și-a pierdut viața în urma incidentului din localitatea Heidelberg. Este vorba despre un bătrân în vârstă de 73 de ani. Celelalte două persoane rănite, de cetățenie austriacă și bosniacă, au fost externate din spital.

UPDATE 20.07: Nu se cunosc motivele atacatorului, dar autorităţile germane nu cred pentru moment că este vorba de un posibil atac terorist, întrucât acesta a acţionat de unul singur. Potrivit primelor informaţii, suspectul a condus o maşină închiriată într-o zonă pietonală din centrul oraşului german, iar una dintre persoanele rănite este în stare gravă.


Bărbatul, care era înarmat cu un cuțit, a fost rănit de ofițerii care au deschis focul asupra sa. El a fugit de la fața locului, însă a fost prins la scurt timp de polițiști.

Motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest extrem sunt încă necunoscute. Potrivit ziarului Rhein-Neckar Zeitung, bărbatul ar suferi de probleme psihice, însă informația nu a fost confirmată.

https://twitter.com/guyelster/status/835539690325434368

Europa a fost ținta a două atacuri teroriste, în care teroriștii au folosit vehicule pentru a ucide oameni. Pe 14 iulie 2016, peste 80 de oameni au murit la Nisa, după ce un tunisian a intrat cu un camion în mulțimea adunată pe Promenade des Anglais, pentru a urmări focurile de artificii. Totodată, în luna decembrie, tot un tunisian a intrat cu un camion într-un târg de Crăciun din Berlin, omorând 12 oameni. Autorul atacului a fost ucis patru zile mai târziu, în Milano.

 
 

Urmărește-ne pe Google News