UPDATE 18.40: Bărbatul arestat era în atenția serviciilor de informații interne britanice, potrivit presei.

Suspectul a fost arestat de autoritățile britanice

UPDATE 17.45: Autoritățile britanice au anunțat că incidentul este unul de natură teroristă, iar bărbatul arestat plănuia un atentat. Acesta avea asupra lui un rucsac cu cuțite.

„Bărbatul, în vârstă de aproape 30 de ani, a fost arestat sub suspiciune de deţinere a unei arme albe şi sub suspiciune de (…) pregătire şi instigare la acte de terorism”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Metropolitane.

Un oficial britanic cercetează rucsacul suspectului, în care se aflau mai multe cuțite

„Este reţinut în baza Legii Terorismului şi se află în arest la o secţie de poliţie din sudul Londrei (…). Detectivi din Comandamentul de Contraterorism îşi continuă ancheta şi, în urma acestei arestări, nu există nicio ameninţare cunoscută imediată”, a afirmat Sctoland Yard în comunicat.

Astfel, autoritățile londoneze au dejucat un atentat la aproape cinci săptămâni după ce un atac terorist a avut loc în aceeași zonă. Suspectul a fost arestat la aproximativ 100 de metri distanță de reședința premierului britanic. Theresa May nu se afla la Downing Street 10 atunci când a avut loc incidentul, a anunțat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.

Poliția metropolitană a anunțat că a avut loc un incident și că un bărbat a fost arestat. Se pare că acesta era înarmat. Totodată, la fața locului, ar fi fost găsite mai multe cuțite. Întreaga zona a fost încercuită de polițiști.

Bulverdul Whitehall se află nu doar în apropiere de reședința premierului britanic, ci și de reședințele mai multor miniștri. Totodată, drumul celebru unește Piața Trafalgar cu Palatul Westminster.

Incidentul vine la doar o lună după ce un atac terorist a avut loc în apropiere. Pe 22 martie, Khalid Masood a intrat cu mașina în oamenii aflați pe podul Westminter și apoi a înjunghiat mortal un polițist, în curtea Parlamentului britanic. În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și românca Andreea Cristea, care se afla în vacanță cu iubitul ei.  Tânăra a căzut în Tamisa, după ce a fost aruncată în aer de maşina atacatorului Khalid Masood, în vreme ce prietenul ei a scăpat cu răni mai puţin grave după atacul de la Londra.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News