Posibile victime în Samoa, în urma cutremurului urmat de tsunami

Cutremurul cu magnitudinea 8,0 înregistrat azi, în insulele Samoa a generat un tsunami.

Institutul Geologic american USGS a revizuit estimarea privind magnitudinea cutremurului produs în Samoa, de la 7,9 la 8,0, în timp ce Centrul pentru tsunami din Pacific a estimat magnitudinea la 8,3 grade.

Centrul a adăugat că în Samoa Americană a fost înregistrat un val de 1,6 metri, în timp ce în Samoa, valuri de 0,7 metri.

Centrul pentru tsunami pentru coasta de vest şi Alaska a apreciat că valul seismic nu va afecta litoralul Statelor Unite şi Canadei.

Un seism puternic, având magnitudinea de circa 7,9 grade, s-a produs astăzi, în largul Arhipelagului Samoa, din Oceanul Pacific, potrivit Institutului american de Geofizică.

Epicentrul seismului a fost localizat la 190 kilometri sud-vest de teritoriul insular, din Oceanul Pacific şi s-a produs la o adâncime de 33 kilometri.

O alertă de tsunami a fost emisă pentru Noua Zeelandă, Fiji, Tonga şi Polinezia franceză.

Alerta de tsunami mai vizează şi Insulele Samoa, Insulele Samoa americane, Wallis şi Futuna, precum şi Insulele Cook, Tuvalu, Kiribati şi Kermadec.

O „supraveghere” de tsunami a fost declarată pentru Noua Caledonie, Papua-Noua Guinee, Vanuatu, Nauru, Insulele Marshall, Insulele Salomon şi Hawaii.

USGS foloseşte magnitudinea de moment pentru măsurarea intensităţii unui cutremur. Pe această scală, un cutremur de 6 grade este considerat puternic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News