Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului au confiscat, săptămâna trecută, mai multe loturi de medicamente false şi sunt îngrijoraţi că fenomenul a luat amploare.
“În farmacii se vând medicamente false. E vorba de cutii contrafăcute, prevăzute cu eticheta «Pegasys, soluţie injectabilă în seringă preumplută ». Tratamentul original conţine interferon şi este destinat bolnavilor de hepatită B şi C. Problema este că acela contrafăcut este în multe farmacii din România. După ce l-am studiat, am constatat că acesta conţine numai apă distilată şi glucoză. La primele utilizări, nu constituie un pericol, dar dacă bolnavul de hepatită continuă să-l folosească, îşi poate pune viaţa în pericol. Boala se agravează, pentru că nu este ţinută sub control cu medicamentele adecvate”, ne-a declarat Marius Savu, directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Şi mai grav este faptul că pacienţii nu-şi pot da seama, la prima vedere, că medicamentul este contrafăcut.
“Abia când desigilează cutia pe care au cumpărat-o din farmacie pot sesiza că este un fals. Deocamdată, nu ştim cine este vinovat pentru acest lucru extrem de grav. Poliţia a început investigaţiile”, ne-a mai spus Marius Savu.
Foloseşti Pegasys? Mergi la medic
Şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii îi atenţionează pe bolnavii de hepatită să se adreseze de urgenţă medicului curant.
“Cei care folosesc produsul Pegasys soluţie injectabilă în seringă preumplută (peginterferon alfa-2a) în tratamentul curent, în cazul achiziţionării acestuia în ultimele două săptămâni, să se adreseze imediat medicului curant în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate”, recomandă Ministerul Sănătăţii. Mai mult, dacă descoperiţi un fals, sesizaţi de urgenţă poliţia