Riscul de deces urcă la 10%!
Statisticile oficiale, raportate de Ministerul Sănătăţii, arată că, doar anul trecut, acest microb care a împânzit spitalele din ţară a provocat 8.500 de îmbolnăviri. În plus, potrivit unui document oficial publicat pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică, riscul de deces, doar pe cazurile înregistrate la Institutul “Matei Balş”, în perioada 2011-2012, a fost de 6%-10%, iar riscul de recidivă, de 25%!
La Bârlad, 17 cazuri în câteva zile
Nu doar în Bucureşti sunt probleme. La Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman”, din Bârlad, numărul pacienţilor îmbolnăviţi în timpul spitalizării cu microbul Clostridium difficile este în creştere alarmantă. Astfel, după ce primele 8 cazuri au apărut luna trecută, pe 28 aprilie, fiind infectată şi o asistentă, ieri, numărul pacienţilor infestaţi ajunsese la 17! Aici a fost declanşată o anchetă epidemiologică, bolnavii au fost izolaţi, iar în spital se fac dezinfectări .
Cum vă puteţi apăra de infecţie: Spălaţi-vă foarte bine pe mâini cu apă şi cu săpun!
Un mod important de apărare împotriva acestei bacterii este spălarea corectă a mâinilor cu apă şi săpun, mai ales în cazul persoanelor care au apropiaţi diagnosticaţi cu Clostridium difficile. Când aceştia merg în vizită la rudele sau la prietenii din spital, e indicat să poarte echipament de protecţie (mănuşi, halat de unică folosinţă) sau, dacă bolnavul urmează tratamentul acasă, e bine ca totul să fie dezinfectat în urma lui. Nu trebuie să folosiţi aceleaşi prosoape cu el. Spălaţi hainele bolnavului cu apă foarte fierbinte şi separat de cele ale familiei, iar deşeurile lui menajere colectaţi-le separat de celelalte. În plus, este important să ştiţi că soluţiile dezinfectante alcoolice de spălat pe mâini nu distrug sporii acestei bacterii!
Conferenţiar doctor Gabriel adrian Popescu, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş»: După diaree, stări de vomă şi febră, poate surveni moartea pacientului