Activitatea Serviciului de Ambulanţă din Galaţi este afectată, după ce 11 persoane au primit rezultat pozitiv la testele de laborator pentru depistarea COVID-19, transmite Mediafax. Instituţia a solicitat Guvernului să realizeze angajări temporare.
Coronavirus și la căminul de bătrâni din Galați
De asemenea, la căminul de bătrâni din orașul Galați în care au decedat două persoane din cauza COVID-19, alte 18 persoane sunt infectate. Acestea au fost transferate la spitale din Galați, iar căminul de bătrâni rămâne în carantină.
Coronavirusul ar fi fost adus în Căminul de Bătrâni „Sf. Ilie”, de la Galați de cea care deține afacerea. Femeia a fost infectată de soțul ei care luna trecută a călătorit în Turcia, cu un autocar, alături de alți turiști. Pentru că această țară nu era zona galbenă, nici unul dintre turiști nu a stat în izolare.
Bărbatul și-a îmbolnăvit soția, care, fără să știe, a mers în mijlocul bătrânilor. Virusul s-a răspândit astfel și a ajuns în căminul de bătrâni din Galați unde sunt circa 140 de asistați, toți vârstnici și cu afecțiuni medicale. Între timp, soțul femeii care deține azilul, un bărbat de 61 de ani, a murit din cauza infecției. Decesul său a fost urmat de moartea a doi bătrâni din centru.
„Centrul respectiv a intrat în carantină, este echipaj de jandarmi la poartă, nu intră nimeni, nu iese nimeni. Se iese doar cu acordul Direcției de Sănătate Publică”, a declarat prefectul județului Galați, Gabriel Avramescu.