În total, au fost prelevate analize de la 20 de cadre didactice şi de la 36 de copii de clasa a VI-a, scrie News.ro. ”Am fost informaţi de către medicul dispensarului TBC şi de medicul colectivităţii unde a fost depistat, la şcoala 11, de apariţia unei îmbolnăviri de TBC la unul dintre profesorii şcolii, şi anume la profesorul de desen. În 48 de ore, s-a aflat rezultatul examenului de microscopie care a  fost intens pozitiv şi care a indicat contagiozitatea cazului. S-au luat o serie de măsuri. S-a trecut imediat la dezinfecţia  în sala de clasă unde profesorul era diriginte, dezinfecţie realizată de personal specializat din cadrul DSP”, a declarat, joi, directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu, scrie România tv.

Medicii epidemiologi au dispus testarea tuturor cadrelor didactice care au intrat în contact cu profesorul bolnav, respectiv a 20 de profesori, dar şi a 36 de elevi de la clasa la care cadrul didactic bolnav este diriginte. „S-a realizat investigara radiologică a celor 20 de contacţi adulţi din prima linie, adică a profesorilor.  Nu au existat probleme. S -a făcut apoi testarea tuberculinică, s-au testat 36 de copii. S-au descoperit 11 hipereregici  în cazul cărora s-au impus controale radiologice care au infirmat însă infecţia evolutivă. În final, au fost dispuse măsuri speciale pentru doi copii, li s-a recomandat tratament chimio-profilactic întrucît provin din familii cu antecedente TBC”, a mai spus Ungureanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News