În şedinţa de marţi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea s-a plâns că deputaţii nu sunt dotaţi cu maşini de lux, aşa cum au şefii agenţiilor guvernamentale. Argumentele lui Zgonea s-au axat pe protejarea imaginii parlamentarilor, care “se fac de râs” în “hârburi” precum Dacia sau Nubira, în timp ce directorii agenţiilor guvernamentale se dau jos din Mercedesuri clasa E sau din limuzine Audi. Mai mult, Zgonea a susţinut că reparaţiile “hârburilor” din dotarea Parlamentului costă mai mult decât achiziţia unor automobile de lux noi.

“Doamnă preşedinte, eu am avut o discuţie şi cu domnul Blaga şi aş vrea să aveţi şi dv. una cu prim-ministrul Boc”, a rugat-o Zgonea pe preşedinta Camerei, Roberta Anastase. Deputatul a cerut ştergerea discuţiei din stenograma şedinţei, ceea ce s-a şi întâmplat până la sfârşitul zilei de marţi.

Boc taie pensiile «nesimţite»

În timp ce aleşii se plâng că au maşini proaste, premierul Emil Boc (foto) a anunţat ieri că legea pensiilor se va modifica până anul viitor. Toate pensiile speciale vor fi recalculate în termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a noii legi, cel puţin 15% dintre ele urmând a fi micşorate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News