Si durata „activitatilor” din exteriorul Romaniei aduce a minivacanta, daca majoritatea iesirilor numara 2, 3 ori 4 zile, norocosii care vor merge la sesiunile plenare ale Uniunii Interparlamentare (nu este precizata tara de desfasurare) vor sta nu mai putin de 10 zile.
Acum vreo doi ani, cand o intrunire a UIP s-a tinut in Cuba, alesii s-au reintors la Parlament bronzati, in plina iarna romaneasca.
Sunt „obligatorii” participarile la sedintele organismelor la care Romania este parte. „Daca nu le-am onora s-ar ivi intrebari cu privire la neparticiparea noastra”, a precizat secretarul Camerei, Tudor Mohora.
Alesii vor merge astfel la reuniuni ale Adunarii Parlamentare a CE, ale Parlamentului European, Adunarii Parlamentare NATO, Adunarii Parlamentare a OSCE, a Cooperarii Marii Negre, a Francofoniei, a Uniunii Europei Occidentale, a Initiativei Central Europene, dar si la „Parlamentarii Lumii pentru Habitat” (4 reuniuni x 4 persoane x 5 zile, tara nu e precizata) sau la Asociatia Internationala a Parlamentarilor pentru Agricultura, Silvicultura si Pescuit (o Adunare Generala x 5 persoane x 7 zile, de asemenea tara nefiind precizata).
in ce priveste conducerea Camerei Deputatilor, dupa vizita deja efectuata in China, s-ar mai putea deplasa in Bulgaria, Croatia, Macedonia, Olanda, Slovenia, Canada, Spania, Ungaria ori Tunisia. Deputatii din Comisia de politica externa vor putea avea si ei norocul sa viziteze tari ca Irlanda, Italia, Albania, Croatia etc. in ce priveste restul comisiilor, doar doua par mai norocoase: comisia SRI, care ar putea merge in Belgia, dar si in SUA ori Rusia si cea juridica avand programate vizite in Albania ori China.
Deputatii care ar rata totusi o iesire mai au o sansa; grupurile de prietenie cu parlamentele altor tari, care au de gand sa-si viziteze confratii din Marea Britanie, Turcia ori Ungaria. Tudor Mohora crede insa ca alesii nu prea se vor inghesui sa iasa din tara. Asta deoarece e an electoral iar lobby-ul se face din interior, nu din locatii exotice.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!