UPDATE ora 17.00 Senatorul liberal Ion Marcel Vela a anunțat, după ședința conducerii Senatului, că s-a adoptat propunerea sa de înlocuire a drapelului naţional arborat pe clădirea Parlamentului României, cu condiţia reducerii costurilor.
El a precizat că proiectul propus în 2002 – 2003 trebuie reactualizat pentru că au apărut soluţii tehnice care reduc costurile.
„Respectivul proiect trebuie să fie actualizat la data prezentă pentru că între timp au evoluat soluţiile tehnice, toate procedurile tehnologice, materiale noi care pot reduce costul proiectului. Până la urmă este un drapel, o construcţie de susţinere foarte simplă, arborarea acestui drapel este foarte simplă”, a adăugat Vela, care a menţionat că nu s-a propus suma necesară, urmând să se facă o evaluare a costurilor.
„Parlamentul a lăsat să treacă nemarcată, aşa cum se cuvenea, Ziua Drapelului Naţional, ziua unui simbol al României şi al jertfei eroilor României. Am ratat, ca instituţie, un prilej bun pentru a rememora faptele de arme ale celor care au construit România mare (…). De aceea am revenit cu solicitarea din 15 mai cu privire la înlocuirea drapelului naţional arborat pe clădirea Parlamentului României, având în vedere că în prezent nu este vizibil la nivelul solului”, a precizat Vela, în cererea sa.
Senatul mai menționează în solicitarea către conducerea instituției că, anual, la Palatul Parlamentului sunt înregistrați peste 170.000 de vizitatori, turiști străini și români, iar clădirea este gazda unor reuniuni la nivel național și internațional.
Administratorul zonei unde ar urma să fie amplasat Drapelul este Camera Deputaților. Senatorul PNL afirmă că, din cauza condițiilor meteorologice și a dimensiunilor mari, este afectată des calitatea materialului din care este confecționat drapelul arborat pe Palatul Parlamentului.
În prezent, drapelul este amplasat pe terasa corpului C 4 din Parlament, într-o structură de beton armat, iar drapelul este confecționat dintr-un material special, rezistent la curenții de aer puternici de la această cotă.
”Dimensiuni mai mari au fost încercare, de-a lungul timpului, dat acestea nu au rezistat mai mult de o săptămână, pentru că, din cauza curenților de aer, materialul și structura de susținere au fost deteriorate.
Potrivit Secretariatului Camerei Deputaților, pentru schimbarea Drapelului, așa cum era prevăzut în proiectul inițial, din 2003, este necesară atât înlocuirea sistemului de arborare și realizarea unei structuri de ancorare redimensionată cât și organizarea unui concurs de soluții care ar necesita un buget de aproximativ 50.000 de euro.
Se propune, astfel, un nou studiu de fezabilitate, în capitolul Investiții pentru anul 2017, care să analizeze posibilitatea amplasării unui catarg sau a altei construcții arhitecturale, care să susțină un catarg, în parcul din fața Palatului Parlamentului, în prima sau a doua zonă tersată de deasupra Pieței Constituției.
Senatorul mai propune ca proiectul să fie finalizat o dată cu aniversarea Centenarului Unirii, din 2018.
Citește și: ANALIZĂ/ Statul a ajuns la fundul sacului. Programul de Guvernare a trecut de la promisiuni la taxare