Astfel, moartea violentă Alessandrei va oferi șanse de supraviețuire altor oameni care au nevoie de transplant de organe.
Alessandra Lățan a murit, joi, la Spitalul Bagdasar Arseni, după ce a stat 11 zile în comă. Medicii le-au spus părinților că fata nu mai poate fi salvată pentru că intrase în moarte cerebrală, notează olt-alert.ro.
„Medicii bănuiau că e în moarte cerebrală, dar alaltăieri și ieri i-au făcut o nouă investigație pentru că trebuiau să îmi dovedească și mie că se află în moarte cerebrală. I s-a rupt trunchiul cerebral, creierul s-a stins pe etape. Nu a mai avut nici o activitate cerebrală. Am decis să donăm organele pentru că, oricum, îi murea și inima, pentru că la 24 de ore de la moartea cerebrală moare și inima. Și decât să moară și să putrezească rinichii și ce se mai poate recupera, mai bine să le folosească altor copii, să trăiască ei”, a spus, cu durere, tatăl Alessandrei.
Alessandra Lățan a fost grav rănită, după ce a fost implicată într-un grav accident produs pe 7 octombrie în Balș, județul Olt. Două autoturisme s-au ciocnit violent, după ce un șofer a ieșit cu mașina din parcarea unui supermarket, fără să se asigure. Fata, în vârstă de 18 ani, se afla în mașina care s-a răsturnat în urma impactului violent.
Imediat după accident, Alessandra a intrat în comă și a fost transportată de urgență la Spitalul din Craiova. Tânăra de 18 ani a fost transferată cu elicopterul în București. Stare ei de sănătate s-a agravat, fiind ținută în viață doar cu ajutorul aparatelor până joi, când s-a stins din viață.
Alessandra Lățan va fi înmormântată duminică. Fata împlinise 18 ani în luna ianuarie și era singurul copil la părinți.
sursă foto: olt-alert.ro
Citește și EXCLUSIV/ Imagini care nu au mai fost difuzate. Primele ore după incendiul din Colectiv, la Spitalul Floreasca