Ovidiu Bogdan, tatăl care şi-a pierdut unicul copil, pe Alexandru, regretă acum că şi-a internat fiul la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. A avut încredere în medic, afirmă acesta, pentru că şi el i-a fost pacient doctorului de două ori şi intervenţiile au avut succes. Bărbatul a declarat că şi-a dus copilul, în data de 5 iunie, la spital, unde l-a lăsat cu soţia sa.
“Intervenţia chirurgicală s-a derulat într-o perioadă scurtă, din ce mi-a spus nevasta. Ulterior, copilaşul a fost adus în salon, pus pe burtică, cu capul într-o parte. După câteva minute, soţia, rămasă singură cu el în salon, a observat că micuţul are buziţele vinete şi l-a alertat imediat pe domnul doctor, care, constatând că nu mai are puls şi nu mai respiră, a început manevrele de resuscitare manuală, în primă fază, şi a sunat la Secţia de Urgenţe, să vină echipa de resuscitare. A fost o perioadă de timp destul de mare, având în vedere că Secţia ORL se află la ceva distanţă de Secţia de Urgenţă şi nu se putea interveni, din punctul meu de vedere, în timp util pentru a salva viaţa copilaşului”, a povestit Ovidiu Bogdan.
Reclamaţie la Colegiul Medicilor
Copilul a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost mutat la Terapie Intensivă, unde a avut respiraţie neregulată timp de două zile, apoi nu a mai respirat deloc singur, fiind menţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.
“În data de 14, la ora 7.00 dimineaţa, a mai avut încă un stop, care a fost mortal”, a mai spus tatăl îndurerat. Pus în situaţia de a-şi îngropa singurul copil la vârsta de doar 3 ani şi 6 luni, Ovidiu îşi găseşte cu greu cuvintele atunci când este întrebat cine e vinovat de moartea fiului său.
Bărbatul a depus plângere la Colegiul Medicilor şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, considerând că micuţul ar fi trăit dacă intervenţia doctorilor ar fi fost mai fermă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro