Vineri seară, Alec Baldwin, 63 de ani, a făcut primele declarații după incidentul tragic petrecut pe platoul de filmare al westernului „Rust”, turnat în New Mexico, SUA. Directoarea de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața, după ce actorul a tras cu o armă de recuzită, iar regizorul Joel Souza, de 48 de ani, a fost rănit și a ajuns la spital.

Sunt distrus. Nu există cuvinte care să arate cât de mari sunt șocul și tristețea care m-au copleșit după tragicul accident în urma căruia a murit Halyna Hutchins, soție, mamă și o atât de apreciată colegă.

Alex Baldwin, pe Twitter:

„Cooperez pe deplin cu poliția pentru a determina modul în care s-a produs această tragedie și țin legătura cu soțul Halynei, oferindu-i sprijinul pentru el și familia sa. Inima mea este frântă, sunt alături de soțul ei, de fiul lor și de toți cei care au cunoscut-o și iubit-o pe Halyna”, a mai transmis Baldwin.

Alec Baldwin spune că e „distrus” după incidentul tragic de la filmări

Polițiștii care s-au deplasat la faţa locului au declarat că arma care a produs tragedia este una de recuzită, care a fost acţionată în cursul unei scene din film.

Autoritățile au confirmat că Baldwin a acționat arma care a ucis-o pe directoarea de imagine a filmului său, Halyna Hutchins, și l-a rănit pe regizorul Joel Souza în platoul din New Mexico.

Tragicul incident de la filmările pentru „Rust” nu e unic în cinematografie – e rar, dar nu unic: în 1993, Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee, a murit la fel, împușcat cu un pistol de recuzită, pe platoul de filmare de la „The Crow/Corbul”. Avea doar 28 de ani.

CNN scrie că și armele de recuzită pot fi mortale, dacă se trage de aproape și amintește că, în 1984, actorul John-Eric Hexum a murit pe platoul de filmare de la „Cover Up: Golden Opportunity”, după ce și-a pus un astfel de pistol la tâmplă și a apăsat pe trăgaci.

Fotografii: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News