Ancheta vizează un proiect de înființare a unei ferme de creștere a porcilor în orașul Corabia, județul Olt, finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Dosarul vizează infracțiunile„fraudă agravantă cu subvenţii, falsificare de documente private şi fals intelectual”, a anunțat joi Direcția Generală Anticorupție.

„Conform anchetei, beneficiarul fondurilor, cu sprijinul furnizorului de echipamente şi al consultantului de proiect, a prezentat documente false pentru bunuri care au fost achiziţionate la un preţ mai mic şi care erau de altă natură sau cantitate decât cele solicitate din FEADR, obţinând astfel în mod nejustificat fonduri de la bugetul UE în valoare de 667.000 EUR”, a transmis DGA.

De asemenea, doi angajaţi ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din România, în exercitarea atribuţiilor lor, „au menţionat în mod fals că au efectuat controale corecte la faţa locului ale echipamentelor solicitate de beneficiar”, au precizat anchetatorii.

Alți 500.000 de euro din fonduri europene urmau să fie obținuți pentru proiectul respectiv, însă suma a fost blocată după ancheta EPPO.

Paul Stănescu, despre nepotul său: „Nu l-am mai întâlnit de mulți ani”

Informații despre punerea sub acuzare a lui Alex-Florin Stănescu de Parchetul European în dosarul legat de subvenții pentru ferme de purcei au apărut încă de miercuri în presă.

Întrebat cum comentează această situaţie, Paul Stănescu a afirmat, miercuri seară, că nu a discutat cu fratele său şi cu fiul acestuia în ultimii cel puţin cinci ani.

„Foarte sincer şi foarte direct: cred că cu nepotul meu şi cu fratele meu sunt cel puţin cinci ani, dacă nu şase, de când nu am mai vorbit. Aşa că la televizor am văzut că dă bine când spune că e nepotul lui Paul Stănescu”, a declarat secretarul general al PSD, citat de News.ro.

Pe 27 iunie, Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu.

Perchezițiile au fost făcute la firmele Big Pork Food din Corabia şi To-Mak Grup din Vişina, a notat G4media.

Firma Big Pork Food SRL este deţinută de Mihai-Ştefan Stănescu (29 de ani) din Corabia, cu 37 %, şi Alex-Florin Stănescu (33 de ani), tot din Corabia, cu 63 %. Firma To-Mak Grup din Vişina este deţinută de Alex-Florin Stănescu, fiul lui Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu.

Urmărește-ne pe Google News