Ultimele 14 luni au însemnat pentru Alex un lung șir de tratamente și investigații minuțioase care să-l ajute să lupte împotriva tumorii ce-i fusese depistată pe coloana vertebrală. Ședințe de chimioterapie, de imunoterapie, RMN-uri, CT-uri, tot felul de analize. Totul sub stricta observație a medicilor turci de la „Amerikan Hastenesi”, unde în septembrie anul trecut Alex a fost internat în stare extrem de gravă, paralizat de la brâu în jos

Medicii români nu i-au dat nici o șansă la viață lui Alex

„În România ne-au spus ba că e o demineralizare, ba că e scolioză, ba că ceva inflamator. Nicio secundă nu au văzut tumora care îi apăsa pe coloană cu riscul să-i fractureze vertebrele și să-l lase paralizat. Nici măcar durerile atroce, insuportabile,  despre care ei spuneau că sunt de creștere, nu i-au alarmat. Nici faptul că băiatul meu paralizase și că în 2006 fusese diagnosticat cu neuroblastom grad IV cu metastaze osoase! Într-un final, medicii români ne-au spus că, de fapt, Alex nu mai are nicio șansă la viață! S-a prăvălit cerul pe noi!  Așa am ajuns în Turcia, acum un an și două luni”, își începe trista poveste Elena Ene, mama lui Alex.

În România, medicina l-a abandonat pe Alex. În Turcia, copilul a primit o șansă la viață și acum face chiar și ședințe de recuperare medicală a funcțiilor motorii pierdute complet la un moment dat

În România, medicina l-a abandonat pe Alex. În Turcia, copilul a primit o șansă la viață și acum face chiar și ședințe de recuperare  a funcțiilor motorii pierdute complet la un moment dat

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

În Turcia, Alex s-a născut pentru a doua oară

Chirurgii turci au reușit minunea. L-au operat chiar în seara în care a ajuns la ei cu un avion-ambulanță închiriat de părinții lui. Apoi, Alex – în a cărui coloană vertebrală au fost implantate două șuruburi și patru tije – a intrat într-un program intens de chimioterapie combinat cu ședințe de imunoterapie, dar și de recuperare medicală a funcțiilor motorii pierdute inițial în totalitate.

La fiecare două ședințe, medicii turci își evaluează munca, îl evaluează pe Alex pentru a ști ce direcție să urmeze strategia medicală. Analizele au arătat că trupul băiatului a răspuns bine la tratamentul extrem de dur și de toxic, dovadă fiind cele 30 de procente câștigate în lupta cu celulele canceroase ucigașe.

O mamă cere cu disperare ajutor pentru fiul ei de 14 ani bolnav de cancer osos

„Celulele canceroase s-au întins la oasele capului, la coloană, pe tibia și pe femurul unui picior, dar avem speranțe mari pentru că tratamentul a distrus 30 la sută dintre ele. Am ajuns la a treia ședință de chimio combinată cu imunoterapie și mai sunt prognozate încă trei. Dar, pentru  a putea continua avem neapărat nevoie de 100.000 de euro. Costurile unei singure ședințe se ridică la 10.000 de euro, bani la care se adaugă și datoriile acumulate în timpul internării în Turcia, iar posibilitățile noastre financiare sunt acum extrem de limitate. Îi rog din suflet pe toți cei care pot să o facă, să ne ajute cu cât de puțin, să putem să ne salvăm băiatul”, este mesajul disperat al unei mame care de aproape 12 ani se luptă pentru viața fiului ei.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Cei care doresc să-l ajute pe Alex, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ALEX».

Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier:

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839

*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI