„Greșeala ucrainenilor, a (președintelui) Volodimir Zelenski, este că încalcă principiile clasice ale procesului de negociere. Mai ales atunci când discută cu gigantul Rusia. Ei bine, nu poți pune condiții în avans”, a declarat duminică Lukașenko, în cadrul unui interviu acordat televiziunii de stat ruse.
„Așezați-vă la masa negocierilor și puneți acolo toate condițiile. Iar al doilea principiu este unul clasic – compromisurile”, a mai spus Lukașenko.
Moscova folosește Minskul ca „bază de sateliți” pentru războiul său neprovocat împotriva Ucrainei, notează CNN. La începutul conflictului, președintele rus Vladimir Putin a ordonat ca trupele sale să intre în Ucraina pe la granițele cu Rusia și Belarus.
Teritoriul Belarusului a fost folosit ca o trambulină pentru multe dintre operațiunile aeriene ale Rusiei în Ucraina, potrivit informațiilor colectate de avioanele de supraveghere ale NATO. Iar cele două armate s-au coordonat în cadrul unor exerciții comune.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, la începutul lunii octombrie, un decret prin care a exclus orice fel de negocieri cu Rusia, atât timp cât Vladimir Putin va continua să se afle la conducerea țării.
„Suntem pregătiți pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte al Rusiei”, a declarat Zelenski luna trecută.
În ultimele săptămâni, înalți oficiali americani au îndemnat Ucraina să transmită semnale prin care să arate că este încă deschisă la tratative diplomatice cu Rusia.
Dar SUA nu vor împinge Ucraina fără voia ei la masa negocierilor, potrivit unor surse familiare cu discuțiile, mai ales pentru că este clar că Rusia nu a demonstrat că ar negocia cu bună credință.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina