Lukașenko, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a dezvăluit presupusa ofertă în cadrul unei reuniuni la care au participat oficiali guvernamentali și responsabili din serviciile de securitate și din poliție.

El a acuzat, de asemenea, Ucraina – fără a prezenta dovezi – că permite ca teritoriul său să fie folosit de Occident pentru a antrena și înarma militanți care ar putea destabiliza situația din Belarus.

„Ei ne cer să nu intrăm în război cu Ucraina în nicio circumstanță, să nu ne mutăm trupele acolo. Ei ne propun să încheiem un pact de neagresiune”, a afirmat Lukașenko, potrivit agenției oficiale Belta.

Din comentariile sale nu a reieșit dacă Ucraina sau Occidentul a făcut presupusa ofertă privind încheierea pactului de neagresiune.

De asemenea, nu a existat o reacție imediată din partea Kievului. Oficialii ucraineni au declarat anterior, în repetate rânduri, că sunt îngrijorați de faptul că Moscova ar putea folosi Belarusul ca rampă de lansare pentru un nou atac asupra Ucrainei, dinspre nord.

Kremlinul a refuzat să comenteze „deocamdată” dacă Lukașenko va discuta presupusa ofertă cu Putin.

Minskul a permis Moscovei să folosească teritoriul belarus pentru a trimite trupe în Ucraina, în februarie anul trecut. Cu toate acestea, forțele armate din Belarus nu au participat până acum în războiul din țara vecină. În schimb, Minskul a intensificat antrenamentele militare comune cu forțele ruse desfășurate pe teritoriul Belarusului.

În același discurs citat de agenția Belta, Lukașenko a acuzat Ucraina că găzduiește militanți care ar putea face parte dintr-un presupus plan occidental pe termen lung de destabilizare a țării sale.

„Nu știu de ce ucrainenii au nevoie de acest lucru”, a declarat Lukașenko. El a mai spus că forțele de securitate ale țării vor reacționa cu duritate în fața oricărei amenințări la adresa ordinii interne și că nu dorește o repetare a protestelor în masă împotriva sa care au avut loc în 2020-2021, pe care le-a prezentat atunci ca făcând parte dintr-un presupus complot occidental de schimbare a regimului politic.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News