Firma lui Mihail Apostol, profit de 900 de milioane de lei

Unul dintre sponsorii candidatului prorus la președinția Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, este omul de afaceri basarabean Mihail Apostol, devenit și cetățean român.

Încă din 2012, Apostol a depășit granițele Moldovei, fondând, pe rând, mai multe firme de transport rutier de mărfuri la Iași. 

În prezent funcționează doar una – Palain-Trans SRL – care, încă de la înființarea de acum trei ani, a avut profituri consistente. De exemplu, anul trecut, la o cifră de afaceri netă de peste 5,8 miliarde de lei, firma lui Apostol a făcut un profit net de aproape 900 de milioane de lei.

Așa și-a permis Mihail Apostol să-i plătească lui Stoianoglo și soției sale, Țvetana Curdova, o vacanță în renumita stațiune cehă Karlovy Vary. Familiile Stoianoglo și Apostol și-au petrecut Crăciunul pe rit vechi din acest an în orașul de la poalele Munților Metaliferi, în luxosul hotel Royal Regent.

Contactat de jurnaliștii moldoveni de la TV8.md, Apostol nu a negat că a plătit costurile vacanței din Cehia în care a fost cu familia Stoianoglo.

Apostol, susținător și pentru fugarul Ilan Șor

Mihail Apostol este consecvent în susținerea prorușilor. El s-a făcut remarcat în trecut pentru sponsorizări generoase făcute către Ilan Șor.

Mihail Apostol a donat sume importante de bani și companiei care se ocupa de lucrările de construcție la GagauziyaLand și Orheiland, a susținut și lucrările de construcție din Grădina Publică și renovarea unei grădinițe din Orhei. Toate aceste sponsorizări au avut rolul de a susține imaginea lui Ilan Șor.

În mandatul de procuror general al lui Alexandr Stoianoglo au fost scoși de sub urmărire penală mai mulți membri ai grupării Șor. 

Infractorul Șor a devalizat mai multe bănci din Moldova

Milionarul și politicianul Ilan Mironovici Șor a fost primar al orașului Orhei și președinte al Partidului ȘOR, care a intrat în parlament în 2019 și 2021. A fost deputat în Parlamentul de la Chișinău, iar anul trecut în aprilie a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare pentru participarea la o operațiune de devalizare a mai multor bănci din Republica Moldova, în valoare de un miliard de lei moldovenești. 

Ilan Mironovici Șor. Foto: Profimedia

Ilan Şor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, împreună cu fostul lider al Partidului Democrat, oligarhul Vladimir Plahotniuc (alt protejat de către Stoianoglo). 

El se ascunde la Moscova, de unde coordonează și suportă financiar candidați proruși și proteste anti actuala putere de la Chișinău, anti-UE și anti-NATO.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News