Pe 25 iulie 2019, de dimineață, televiziunile au intrat în breaking news. 

DIICOT București a anunțat că a descins în Bănie și a capturat cinci hoți de carduri și traficanți de persoane, transportate peste granița Mexic – SUA. A fost o lovitură dată de procurorii români, împinși de la spate de FBI.

”Rechinul”, un om de 20 de milioane de dolari pe lună

Tudor Florian, zis ”Rechinul, stânga, și adjunctul sau, Nicolae Cosmin, într-o fotografie publicată de poliția mexicană

Libertatea a relatat de mai multă vreme cât de bogate și de nemiloase sunt rețelele de traficanți din Craiova. Clanurile trec ilegal mii de români peste granița Mexic – SUA. Aproximativ 500 de ”ilegali” sunt prinși în fiecare an, unii mor, dar mulți reușesc să se strecoare și sunt obligați să fure, să se prostitueze sau să cerșească în SUA, ca să restituie banii către capii clanurilor. 

Conform Homeland Security, bandele din Oltenia și-au implantat pe teritoriul Americii extinse rețele infracționale, care le-au trimis sume imense capilor din România. ”Făceam și 20 de milioane de dolari pe lună”, a mărturisit procurorilor un om din bandă, denunțător al rețelei ”Rechinului”. Grosul sumelor venea din copierea cardurilor, dar numeroase alte infracțiuni au consolidat crima organizată sub ochii autorităților românești.

Craiova, Vâlcea și alte orașe au intrat sub controlul clanurilor. Exportul de crimă organizată i-a făcut pe americani să acționeze.

La acțiunea operativă desfășurată a asistat și un reprezentant al Biroului FBI la București

Fragment din comunicatul DIICOT

FBI da, DIICOT Craiova, nu

Americanii au fost prezenți, dar nimeni de la DIICOT-ul local nu a participat la arestări și la percheziții. Nu a existat o explicație oficială, ci doar o statistică. De-a lungul ultimilor ani, cel puțin trei dosare care i-au vizat pe traficanții către Mexic și America au eșuat după instrumentarea de către DIICOT Craiova și judecarea la tribunalele din zonă. 

În schimb, în aceeași zi, DIICOT Craiova a plecat, de urgență, la un alt caz, care a devenit tot mai grav, de la oră la oră.

În dimineața zilei de 25 iulie, poliția din comuna Dobrosloveni a înregistrat dispariția unei fete de 15 ani, Alexandra Măceșanu.

La ora 11:05, Alexandra a sunat la 112 și a spus că a fost răpită, bătută și violată.

Procurorul DIICOT Craiova Liviu Vasilescu, împreună cu un coleg, au plecat spre Caracal pentru că urmăreau un dosar de trafic de persoane, mai exact dispariția altei fete din zonă, Luiza. Ceva necunoscut publicului i-a determinat pe investigatori să facă legătura între cazurile de dispariție.

Cei doi au ajuns la fața locului cu două ore înaintea procurorului de caz din Caracal, Popescu, și a comisarului șef Alexe, care a coordonat acțiunea de căutare a Alexandrei.

Ceea ce a început ca o zi de triumf în lupta cu traficul de persoane s-a transformat într-o seară de coșmar, tot într-un dosar de trafic de persoane, căci asta cercetau procurorii DIICOT în cazul Luizei și, conexat, în cazul Alexandrei.

Mașina DOS a plecat de la ”Rechinul” către cazul Alexandrei

Alexandra fusese răpită pe 24 iulie și probabil că e doar o coincidență că fata a fost omorâtă a doua zi de către Dincă, în momentul în care acțiunile de la 55 de kilometri distanță de la Craiova s-au terminat și banda ”Rechinului” a fost arestată, mai puțin capul clanului, de negăsit.

Oricum, coincidența prezenței la Craiova a forțelor speciale de la București a fost folosită în cazul Alexandrei. 

După ce i-a prins pe traficanții din Craiova, specialiștii din mașina de localizare a Direcției Operațiuni Speciale (DOS) au fost înștințați de brigada de crimă organizată din Craiova că au nevoie de ei și s-au deplasat seara la Caracal. Au localizat casa lui Dincă, dar pentru Alexandra a fost prea târziu.

”Rechinul” negocia fetele ca pe marfă cu șeful rețelei din Caracal

Dacă nu există o conexiune probată între Gheorghe Dincă și vreo rețea de trafic, există, însă, o legătură între acțiunea DIICOT – FBI din Craiova și traficul de fete din Caracal. Iar legătura este chiar ”Rechinul”.

S-a vorbit în ultimele zile despre dosarul din 2012, când o rețea de trafic de minore din Caracal, condusă de Bogdan Daniel Marinel, zis ”Cocoș”, a fost trimisă în instanță de DIICOT.

Libertatea a descoperit, în zecile de volume, un nume surprinzător: ”Rechinul”.

”În această perioadă, inculpatul Bogdan Daniel Marinel a prezentat-o pe minoră unei persoane căreia i se spunea „Rechinul” care era interesat să cumpere fete în vederea exploatării sexuale, însă datorită prețului prea mare cerut de inculpatul Bogdan Daniel Marinel, respectiv suma de 2.000 de euro, acesta și-a manifestat intenția de a o cumpăra pe cealaltă tânără pe care o exploata sexual pe nume S.”.

Până la urmă, ”Rechinul” a găsit o marfă care valora 2.000 de euro.

Dacă va vorbi ”va fi bătută și omorâtă”

Pe lanțul trofic al interlopilor, ”Rechinul” era superior ”Cocoșului”. Liderul din Craiova își fonda chiar atunci rețeaua de trafic internațională și ducea deja fetele în străinătate. De altfel, în momentul arestărilor din 25 iulie 2019, DIICOT amintea că ”Rechinul” și-a pornit businessul de carne vie și carduri în 2012.

Extinzându-se, clanurile au ajuns la trafic de migranți pe ruta Mexic-SUA, inclusiv la traficul fetelor și femeilor obligate să se prostitueze.

Modelul afacerii traficanților era criminal și simplu. Ei preferau fete minore. Le sechestrau, băteau, violau și, apoi, le șantajau că le fac de râs, ca să se culce cu cei pe care îi indicau ei. 

”F… în gură, zi-i că dacă mai face gură îi aduc aminte când a s… patru p… într-o seară de o durea maxilarul! O omor!”

Capul de rețea ”Cocoș” către soția sa, amenințând o minoră în stenogramele de la dosar:

”Minora nu a fost de acord și l-a rugat să o conducă acasă pe raza municipiului Caracal, însă inculpatul Bogdan Daniel Marinel a devenit violent și a forțat-o să întrețină raporturi sexuale neprotejate, iar după consumarea acestora a condus-o pe raza municipiului Caracal, amenințând-o că în cazul în care va spune cuiva despre această întâmplare va fi bătută și omorâtă”.

Fata refuză să continue și atunci ”Cocoș” ”i-a pus în vedere că are o datorie și că dacă nu îi va restitui imediat banii împrumutați , îi va trage un glonț în cap”

”Cocoș” fusese deja condamnat la 14 ani de închisoare ca recidivist, cu furturi și două violuri la activ, astfel încât amenințările lui purtau cu sine miza seriozității. 

Le-a propus să se facă mame purtătoare

Când fetele înaintau în vârstă și deveneau majore, ei le scoteau din țară și le duceau în străinătate, Germania, Italia sau Elveția. Dacă erau minore extrem de solicitate, le aranjau căsătorii formale cu străini, ca să le poată trece granița.

Uneori, planurile erau chiar mai mari.

”Cocoș” ”i-a propus minorei V. să meargă împreună cu el în Spania, unde împreună cu minora S. urmau să practice prostituția și în funcție de legăturile infracționale din străinătate să primească importante sume de bani pentru a deveni  mame-surogat”.

dosarul penal 3357/104/2012

Mama-surogat este femeia care poartă sarcina rezultată din transferul embrionilor unui cuplu în care uterul femeii nu este potrivit pentru sarcină. Erau eleve de liceu, de 14-18 ani!

Fetele din Caracal abuzate de „Cocoș” și propuse spre vânzare către ”Rechin” au început să vorbească după ce au văzut cazul Luizei și al Alexandrei, iar Libertatea are mărturia înregistrată a uneia dintre victime.

Crima din Cancun și moartea din penitenciar

Cât de serios vorbeau acești oameni în materie de represalii s-a văzut. ”Rechinul” și-a lichidat un partener de afaceri în Mexic, la Cancun, în 2018.

Trecuseră doi ani de când amicul său ”Cocoș” decedase în Penitenciarul Craiova, familia acuzând că a fost ucis de un gardian. ”N-a fost o moarte bună”, spune, sec, fata traficată de rețeaua din Caracal.

La 48 de ore după moartea Alexandrei și prinderea lui Dincă, DIICOT București preia cazul de la DIICOT Craiova, așa cum preluase și cazul clanului condus de „Rechin”.

Investigația Libertății despre abuzurile împotriva fetelor continuă. 

Foto principală – simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

 
 

Urmărește-ne pe Google News