Chiar dacă tatăl ei, Relu Pintili, nu se opune unei astfel de cereri, bunica fetei a fost la un pas de leşin când a auzit aşa ceva. Indiferent dacă fata regretă sau nu, femeia nici nu vrea să audă aşa ceva. Bătrâna cere ca Alexandra să plătească pentru ce a făcut. Procesul se va relua luna viitoare.

Fragmente din scrisoarea pe care Alexandra le-a prezentat-o judecătorilor

„Nu ştiu alt mod prin care să arăt cât de mult regret, decât spunând-o aici. Acest lucru îl voi repeta mereu pentru că regretul a ceea ce s-a întâmplat nu mă va părăsi niciodată. Nu mi-am dorit niciodată să se întâmple aşa ceva. Am vrut să vadă cum este să-ţi fie frică, să simtă ce simţeam şi eu. […] În penitenciar, oricâte activităţi ai face, tot te gândeşti. Toate au dat năvală peste mine. Am fost confuză. Înainte simţeam tot răul pe care mi-l făcea. Când am ajuns acolo am descoperit o lume care nu credeam că există. Acolo am văzut ce înseamnă că alte persoane să-ţi vrea cu adevărat răul. […] Am simţit că regret din tot sufletul, în fiecare clipă de când s-a întâmplat. Am simţit mereu că lipseşte. Dar când mi-aduc aminte de tot, simt că este lucrul care-mi lipseşte cel mai mult pe pământul acesta. Mi-e dor de ea mai mult ca orice. O iubesc şi o voi iubi mereu. Îmi pare rău că văd abia acum, mă urăsc pentru ce s-a întâmplat. Mă doare în fiecare zi că ea nu mai este din cauza mea şi o să mă doară toată viaţă pentru că nu am făcut nimic să previn atâtea şi pentru că am ţinut în mine. Mă doare pentru că trebuie să sufere tata atâta din cauza nenorocirii mele. Nu are nicio vină. A suferit două pierderi. În ciuda a ceea ce am făcut este alături de mine. Am cauzat atâta suferinţă celor din jur, iar el mă răsplăteşte cu iubire, înţelegere şi sprijin. Nu ştiu cum aş putea vreodată să-l răsplătesc.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News