Nu e nici o exagerare. Bărbați și femei aleși de români, cu toții au avut lacrimi în ochi. ”La început, colegii din PSD au încercat să mute discuția dinspre poliție spre STS”, povestește un parlamentar din Opoziție. ”Dar, după ce am ascultat înregistrările convorbirilor de la 112, și-au dat seama și ei, șocați, ce s-a întâmplat”. ”Aveam lacrimi în ochi”, mărturisește chiar un parlamentar PSD.
A fost una dintre serile unice din Parlament, când partidele au fost unite de fapte atât de clare și de o revoltă atât de mare încât tot partizanatul s-a șters.
Dialogurile care urmează nu sunt la literă, pentru că, după ieșirea presei, toți cei prezenți și-au închis telefoanele și au acceptat rugămintea STS de a nu lua notițe. ”Ne-am ținut mâinile la vedere ca să se vadă că nu notăm nimic din ce auzim”, povestește un deputat.
Și au pornit înregistrările de la Caracal.
”Mă puteți ajuta, sunt răpită?”, începe dialogul Alexandrei cu prima dispeceră de la 112, angajată a STS
”Nici chiar prima dispeceră nu o credea, se simțea din ton”, relatează un parlamentar. Era o femeie distantă, neîncrezătoare, cum e să ai 15 ani, să fii răpită, violată, bătută și sechestrată și să te întâmpine suspiciunea că minți?!
De altfel, la final, prim adjunctul STS, Sorin Bălan, a mărturisit, neoficial, că și-ar fi dorit ca dispecera să aibă o altă atitudine. Un eufemism, desigur, pentru un început de discuție care i-a enervat cumplit pe cei din sală.
Apoi, când s-a făcut legătura la poliția Olt și apoi la Caracal, lucrurile au fost și mai grave, spun parlamentarii prezenți la audieri.
”Alexandra a rămas lucidă, avea o voce agitată, dar nu plângăcioasă. De altfel, tonul face toată această discuție, pentru că, dacă îi auzi și pe dispecerii STS și pe cei din poliție asta te indignează: cum i se adresează victimei care le cere ajutorul. E clar că, cel puțin la început, nu au crezut, deși fata s-a prezentat, le-a relatat ce a putut, le-a spus că a violat-o”, mărturisește un parlamentar din opoziție, care spune și el că ”nu am nici un chef să apăr pe nimeni, că e poliție sau STS”.
”Altceva care ne-a șocat e că nu-i dau nici un sfat fetei, nu pun întrebări după un protocol pentru persoane răpite. Mai degrabă o întreabă cum s-a întâmplat, decât să încerce sistematic s-o localizeze sau s-o ajute”
Parlamentar
Pe măsură ce treceau la o nouă convorbire, bărbații și femeile din sală erau și mai tulburați și indignați.
Alexandra continua să le spună polițiștilor, la telefon, până aproape de final, “Dar veniți, nu-i așa, vine cineva?!”.
Până la finalul, care a fost brusc, “Alexandra s-a purtat exemplar de curajos la telefon, iar ei nu au crezut-o”, conchide unul dintre cei prezenți în sală.
”Inițial, am zis că nu e bine ca înregistrările să iasă în public. Dar când văd că poliția o trage pe a ei, că Alexandra nu le-a dat suficiente repere, deși le-a spus și cartierul, că STS o trage pe a lui, îmi doresc ca toată lumea să audă aceste dialoguri ca să se vadă cine minte!”
Parlamentar
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!