“Am rămas crucit, regret foarte mult moartea Mădălinei. O fată aşa de tânără, cu un copil mic să dispară aşa. Dacă a fost sinucidere… nu cred, nu pot să cred”, a declarat pentru Agerpres Alexandru Arşinel. El şi-a adus aminte că în urmă cu ceva timp a vorbit cu artista şi au stabilit să discute în toamnă pentru o colaborare a cântăreţei cu Teatrul de Revistă, “Constatin Tănase”, acolo unde Arşinel este director.

„Eu m-am întâlnit acum aproximativ o lună şi jumătate, la o emisiune de televiziune, cu ea şi chiar discutasem că mi-ar face plăcere să vină să cânte la noi într-un spectacol. Ea mi-a spus că să discutăm în toamnă şi vom vedea atunci. Mă şi plângeam la ea spunându-i că nu o să pot să-i dau foarte mulţi bani deoarece suntem bugetari şi cu ceea ce se întâmplă acum, prea mult nu aş fi putut să-i dau. Dar oricum, mi-ar fi plăcut să revină din nou în prim-plan prin intermediul Teatrului de Revistă”, a mai spus Arşinel.

Directorului Teatrului de Revistă a declarat că nu-şi poate imagina de ce a ajuns cântăreaţa la un asemenea gest. El a spus că gestul ei este cu atât mai deranjant pentru cei care o cunosc, cu cât s-a întâmplat în ziua în care ar fi trebuit să-şi aniverseze ziua de naştere. “Nu pot să-mi dau seama ce a împins-o spre aşa ceva. Avea un cămin extrem de fericit, era căsătorită cu un băiat foarte talentat, avea un copil, o casă frumoasă. Cumplit. Asta mă deranjează cel mai mult. Mă pune pe gânduri. De ce tocmai azi, când era ziua ei de naştere? Eu asociez asta cu un moment de rătăcire”, a mai spus Arşinel.

“Am jucat ani de zile împreună cu ea, mai ales în turnee pe litoral. O fată extraordinară, de o vitalitate, de o forţă, de o ambiţie şi de un profesionalism extraordinare. A avut o evoluţie fulminantă în muzica uşoară românească. A ţinut câţiva ani capul de afiş al multor spectacole, cel puţin în perioada 1994-2000, a fost în toate top-urile posibile. Era vedeta numărul unu a muzicii uşoare”, a mai spus Arşinel.

Mădălina Manole a fost descoperită moartă, miercuri dimineaţă, de soţul ei, Mircea Petru, în locuinţa lor din Otopeni. Poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru a stabili cauzele morţii.

Citeşte şi: A murit cântăreaţa Mădălina Manole. Artista ar fi împlinit astăzi 43 de ani

Corina Chiriac: „Nu pot să cred că o femeie frumoasă şi împlinită şi-a luat viaţa”

Foto | Viaţa Mădălinei Manole în imagini

Alexandru Arşinel: “De ce tocmai azi, când era ziua ei de naştere. A fost un moment de rătăcire”

Mihaela Rădulescu: „Mădălina era o profesionistă şi ceea ce s-a întâmplat nu are logică”

 
 

Urmărește-ne pe Google News