„Nu mă simt prea bine și vreau să vă spun că nu sunt supărat pe domnul edil, asta e, nu poți să faci dragoste cu de-a sila. Mă surprinde, că l-am văzut un băiat tânăr, frumușel și mi-am închipuit că vom avea zile bune”, a afirmat Alexandru Arșinel.

Și a continuat: „Am aflat că a fost pe fondul unei hotărâri de-a lui, care a schimbat regulile. Până acum schimbarea o făcea directorul teatrului, iar începând de anul trecut angajamentele le face primarul. E curios, că teatrul are nevoie de actori, de vârfuri. Făceam și eu 60 de ani de meserie”.

„M-a deranjat cumplit această atitudine de indiferență”

Marele actor s-a declarat mâhnit de atitudinea primarului general al Bucureștiului.

„Nu poate nimeni să mă oprească de la joc, dar voiam să fie drăguț primarul, să ne dea «bună ziua». M-a deranjat cumplit această atitudine de indiferență față de o persoană care și-a închinat toată viața teatrului”, a explicat el.

Întrebat cum se simte, Arșinel a răspuns: „Am dureri în piept, în plămâni, nu sunt bine”.

Operat pe cord, anul trecut

Anul 2021 a fost foarte greu pentru marele actor. Alexandru Arșinel a făcut COVID-19 în primăvară, deși era vaccinat cu schema completă, apoi a ajuns din nou la spital, unde a suferit o operație la inimă.

„Controlul asupra organismului meu nu-i OK, nu mă simt în putere, nu-l pot controla așa cum aș vrea. Am suportat multe transformări. Și operație pe cord, și transplant de rinichi, s-au adunat prea multe. Sper să nu mă mai întorc în spital”, a declarat Alexandru Arșinel pentru playtech.ro în decembrie 2021.

Libertatea l-a contactat pe Nicușor Dan pentru un punct de vedere, însă primarul Capitalei nu a răspuns solicitării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News