Alexandru Ciotîrlă e primul român care a distrus simbolul comunismului

“Zilele acestea, când se celebrează Revoluţia, plâng, visez că sunt acolo, în focul gloanţelor...”, îşi începe Alexandru Ciotîrlă povestea. “În 21 decembrie 1989, am ajuns la serviciu, ca de obicei , la 7 dimineaţa. Lucram la Fabrica de Avioane, în Băneasa. Era o forfotă de nedescris. Muncitorii pregăteau steaguri , pancarte, se grupau pe secţii. Toţi se pregăteau pentru mitingul ce urma să aibă loc în centrul Capitalei. Un grup mic de la secţia mea a fost lăsat în fabrică pentru întreţinere, de fapt... pentru că eram un pic rebeli. Am ascultat la radio discursul lui Ceauşescu. În jurul orei 13.00 s-a întrerupt legătura, dar cum ştiam de la Europa Liberă tot ce se întâmpla la Timişoara, împreună cu vreo zece colegi am plecat în centru să vedem ce se petrece. Tot drumul până la Romană, unde ne-am alăturat manifestanţilor, am scandat: «Jos Ceauşescu! »”, îşi aminteşte bărbatul. În jurul orei 17.00, când grupul a fost dispersat de trupele USLA, oamenii s-au deplasat pe bd. Dacia cu gândul de a strânge cât mai multe persoane şi a declanşa o manifestaţie de proporţii. “Pe drum ne-am întâlnit cu alţi oameni. Nici nu ştiu cum ne-am adunat vreo 8.000. Am ajuns la Universitate, unde am ridicat «baricada», formată din mese şi scaune de la Restaurantul Dunărea, «fortificaţie » ce a fost ulterior distrusă cu focuri de armă, de TAB-uri şi de cisterne cu apă. Apoi am fost anunţaţi că ne vorbeşte un reprezentant al Guvernului, toată lumea s-a apropiat, după care au fost aruncate gaze lacrimogene şi au fost operate numeroase arestări. În jurul orei 1 noaptea s-au tras focuri de armă spre «Intercontinental» şi în manifestanţi”, continuă el.