Alexandru Constantin a început şcoala!

O pereche de ochi negri şi frumoşi cuprinde maldărul de sticle goale din spatele casei. Este privirea lui Alexandru Constantin, băieţelul care, până zilele trecute, căuta prin gunoaie PET-uri, că să supravieţuiască. Este prima lui zi de şcoală şi trebuie să plece. Amintirile dureroase nu îi dau însă pace. O ultimă privire. Parcă nu ar vrea săƒuite durerea şi munca grea. Cu un zâmbet amar, îşi ia “la revedere” de la fiecare sticlă în parte. Vor rămâne întipărite undeva în adâncul lui, împingându-l cu putere spre o soartă mai bună. Ridică uşor mâna în semn de adio şi fuge grăbit. Acum, îmbrăcat frumos, păşeşte hotărât pe drumul spre şcoală. În spate are un ghiozdănel plin de cărţi şi de caiete colorate. Pe strada lui neasfaltată, vecinii au ieşit să-l petreacă. Toţi s-au adunat să vadă cum un semen de-al lor porneşte, cu ajutorul oamenilor buni, spre o altă viaţă, mai bună, mai frumoasă. Îi ştie pe toţi copiii ieşiţi pe la porţi. Au împărţit împreună drumul prăfuit unde se jucau cu un cărucior jerpelit, groapa de gunoi în care scormoneau după o bucată de pâine. Ajuns în dreptul şcolii, inima îi bate cu putere. El ştie că nu are voie să intre. Îşi apropie degetele de gardul ruginit ce împrejmuieşte instituţia şi îşi lipeşte fruntea de sârma rece. Dar iată, poarta se deschide şi el poate să păşească timid în curtea unde se uita cu durere acum câteva zile. Simte cum cineva îl atinge uşor pe mânuţă. E adierea mamei. Chiar dacă nu mai e cu el, fizic, pentru că s-a dus dintre cei vii în luna martie, spiritul ei îl veghează. Nu l-a ƒlăsat singur. A vrut să-l vadムcum păşeşte pe poarta viitorului. Locul lui este în prima bancă Colegii săi îl încercuiesc. Alexandru bagă mâna în ghiozdan şi scoate o mulţime de dulciuri. Îi strigă pe fiecare după nume. Le întinde câte o bomboană, o ciocolată. Trebuie să aibă şi ei, să simtă şi ei fericirea care- l încearcă pe el acum. “Veniţi şi luaţi ciocolată. Acum, am destulă”, îi îndeamnă Alexandru Constantin şi le zâmbeşte larg. Clopoţelul sună şi toţi copiii fug în clasă. El nu ştie ce să facă. Oare poate să intre? O doamnă blândă şi frumoasă iese la uşă. Îl apucă de o mânuţă şi îl duce în locul unde va învăţa de acum înainte. Se aşază emoţionat în prima bancă. Învăţătoarea îi surâde cald şi zice: “Copii, astăzi vă voi spune povestea «Fetiţa cu chibrituri». Vreţi să o ascultaţi?”. Un “da” hotărât se aude până în spatele clasei. Povestea începe, iar lui Alexandru îi dau lacrimile. El a fost băieţelul cu sticlele de plastic. Atât de aproape de marginea prăpastiei. Din fericire, în cazul lui, finalul a fost schimbat. Şi asta, datorită ajutorului cititorilor noştri, în faţa cărora ne înclinăm cu respect.