El a declarat, pentru Antena 3, că „INML și-a revenit și el, deși Gheorghe Dincă a indicat aceleași lucru și despre Alexandra”.

Cumpănaşu consideră că specialiştii INML s-au grăbit în cazul raportului privind ADN-ul Alexandrei şi că a menţionat că rezultatul privind oasele din pădure, de pe care nu a putut fi extras profilul genetic, arată că nu mai pot fi luate în considerare declaraţiile lui Gheorghe Dincă.

”Eu cred că cei de la INML încep să realizeze pericolul în care se află dacă nu se pot face profesionist aceste analize. Cred că în cazul Alexandrei s-au grăbit. Mă bucur foarte mult că nu se poate profila că e Luzia, pentru că sunt două fete tinere”, a spus Cumănașu.

Alexandru Cumpănașu, pentru Antena 3

El afirmă că pentru familia Alexandrei lucrurile devin tot mai clare, în sensul că toate declaraţiile spuse la început despre Alexandra cad ca un castel de domino.

Acesta a oferit o reacție și pentru Mediafax, în care susține că anchetatorii, neavând nicio dovadă a decesului Luizei Melencu şi neavând nişte certitudini în ceea ce o priveşte pe Alexandra, ar trebui să-şi concentreze acum activitatea pe găsirea fetelor şi nu pe demonstrarea aberaţiilor lui Dincă care să-l încrimineze pe propria declaraţie.

Potrivit unchiului Alexandrei, dacă ar fi în locul familiei Luizei, ar cere o analiză în afara ţării, aşa cum a solicitat pentru nepoata sa.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Astăzi, familia Luizei Melencu a confirmat deja că vrea să apeleze la un laborator din străinătate.

Totodată, Cumpănaşu mai spune că INML s-ar fi grăbit cu analiza în cazul Alexandrei.

„Eu nu vreau să acuz pe nimeni, dar cred că în cazul Alexandrei a existat o grabă nejustificată de 4 zile în care să comunice acest rezultat preliminar, în condiţiile în care, dacă este nevoie voi dovedi că toate instituţiile pe care le-am contactat ne dau ca timp de răspuns între 2 şi 3 săptămâni.

Alexandru Cumpănașu, pentru Mediafax:

Unchiul Alexandrei a amintit și de faptul că, la un moment dat, în comunicatul DIICOT se precizează faptul că procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor.

„Oamenii ăştia dau cu pipeta rezultate, este inaccepabil aşa ceva. Eventual aşteptau până terminau toată analiza măcar să ştie famila aceasta şi noi punctul lor de vedere cu privire la tot. Adică ce fac acum, iau os cu os şi ne dau răspunsuri treptate? Este absolut jignitor la adresa noastră, a tuturor!

Alexandru Cumpănașu:

În acest context, el crede că ori DIICOT nu a cerut expertiza asupra a tot ce a identificat, ori INML a făcut expetize separate neconcludente pentru că trebuie să fie coroborate. În oricare din situaţii, lucrurile sunt grave, mai spune Cumpănaşu.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziţie de refacere a analizei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI