Judecătorii au rămas în pronunţare, iar fostul patron al OTV nu a făcut declaraţii. În schimb, Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu, a susținut că stenogramele din dosar apărute în presă nu sunt adevărate.

„Ne-am aflat în faţa unor judecători azi. Stenogramele? Nu sunt adevărate. Dumneavoastră pe ce vă bazaţi când spuneți că sunt adevărate? De unde le aveţi?“, a spus avocatul Morărescu la ieșirea din instanță, potrivit publicației locale Focus Press.

Tribunalul Constanţa judecă astăzi, 13 aprilie, contestaţia depusă la decizia de arestare la domiciliu a lui Dan Diaconescu, decizie luată la sfârşitul săptămânii trecute de Judecătoria Constanţa.

Ce a spus Diaconescu, potrivit stenogramelor

Stenograme ale discuțiilor purtate de fostul patron OTV, Dan Diaconescu, cu o minoră au fost difuzate miercuri, 12 aprilie, de Realitatea Plus. În interceptările făcute de procurori, acesta e auzit cerând să-i fie adusă o fată virgină, despre care interlocutoarea spune că are 15-16 ani.

Câteva dintre discuțiile interceptate de procurori între fostul om de televiziune și minoră.

Vă avertizăm că dialogul conține limbaj licențios.

Dan Diaconescu: Așa, fetița mea, să mă asculți în viață, da? Că o să ai mult de câștigat.
T. A.: Da, iubirea mea.
Dan Diaconescu: Dacă nu m-ai ascultat până acum, măcar de acum încolo…
T. A.: Da, sufletul meu. Hai că de-abia aștept să vii. Să ne dezlănțuim… puterile.
Dan Diaconescu: Mi-e dor de tine. Ai avut, mă, și tu vreun orgasm ceva? Nici n-ai simțit nimic aseară.
T. A.: Aseară? Eram forță rău.
Dan Diaconescu: Ce erai? Forță? Ce nebună ești.
T. A.: Hai, că te aștept și în seara asta pentru runda a doua.
Dan Diaconescu: Pentru runda a doua…dar lasă-mă că…auzi, știi ceva? Vezi că nu mai avem din alea deloc…baloane d-alea.
T. A.: Se cumpără, se cumpără.

În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte
Recomandări
În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte

Dan Diaconescu: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?
T.A: O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.
Dan Diaconescu: Dar știi tu că mai e sau ce?
T.A: Dar tu vrei virgină, virgină?
Dan Diaconescu: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?
T.A: Am o fată, dar are 15 ani.
Dan Diaconescu: Păi da…legal, știi cum se zice.
T.A: 16, 17…ei, da. (….)
Dan Diaconescu: Păi și unde trăiește?
T.A: În Techirghiol, are vreo 16 ani. Ce mi-e 16, ce mi-e 17?
Dan Diaconescu: Știu, mă, dar să facem cunoștință cu ea întâi, nu vrei?
T.A: Păi hai vino în seara asta la mine să vorbim.
Dan Diaconescu: Păi și poți să o aduci și pe ea?

Ce pedeapsă riscă

Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, acuzat de acte sexuale cu minore în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile, a fost plasat pe 7 aprilie în arest la domiciliu de Judecătoria Constanţa, care a respins cererea procurorilor de arest preventiv pentru 30 de zile. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat la scurt timp că a contestat decizia Judecătoriei Constanţa.

Potrivit procurorilor, Dan Diaconescu a întreţinut raporturi sexuale contra unor sume de 300-400 de lei cu surori gemene minore. Faptele au fost comise pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti, iar probele au relevat că inculpatul cunoştea vârsta persoanelor vătămate, susţin procurorii.

Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO
Recomandări
Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO

Anchetatorii s-au sesizat din oficiu pe 15 martie, după ce au verificat un telefon mobil, într-o altă cauză penală, și au găsit în el discuțiile dintre Diaconescu și persoana cercetată în cauza respectivă.

Dan Diaconescu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. De asemenea, pedeapsa pentru folosirea prostituţiei infantile este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, cu menţiunea că în cazul recidivei postexecutorii, limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracţiuni se majorează cu jumătate.

Fostul om de televiziune nu a recunoscut faptele.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
Știrileprotv.ro
Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
Libertateapentrufemei.ro
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
FANATIK.RO
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
GSP.RO
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
FANATIK.RO
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Observatornews.ro
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI