Alexandru Petrescu, jurnalistul care a publicat în El Mundo un reportaj despre socrii fostului lider catalan Carles Puigdemont, răspunde acuzațiilor ziaristei de la Vremea Noua. Acesta susține că a făcut interviul pe cont propriu, după ce jurnalista Simona Danda l-a lăsat lângă casa familiei Marcelei Topor. „Am ajuns la Vaslui și m-am întâlnit cu ei (n.r. echipa de la Vremea Nouă). Aveam o mașină, dar au vrut să meargă cu mașina lor. Am ciocănit la familia Topor, dar nu era nimeni acasă, în fine, am vorbit cu vecinii, cu rudele, cum se face. Apoi am văzut cum dintr-un taxi a coborât doamna Topor. Jurnalista, Simona, plecase deja, m-a lăsat singur. Ne interesa dacă Marcela este acolo să facem un interviu special cu ea. Cum nu era, am sunat la cei de la El Mundo și am stabilit să vorbim cu părinții, mai ales că Puigdemont făcea anunțul cu privire la declararea independenței în acea zi. Voiam să le luăm reacții”, povestește Alexandru Petrescu.

Cât despre felul în care i-a convins pe părinții Marcelei Topor să vorbească cu el, acesta susține că a filmat cu camera ascunsă: „Știam însă că sunt supărați pe jurnaliști că le-au răstălmăcit vorbele, i-au făcut să pară coate-goale, exact așa au spus. Știam că nu pot merge ca jurnalist. Aveam oricum plan B și C. Așa că am spus că sunt președinte al unui fan club Barcelona și am vorbit cu ei. Vorbeam și prost românește, amestecat cu spaniolă. Oricum ei nu știau nici spaniolă, nici catalană”.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

„Cu căciulă și cojoc nu e tot costum popular?”

Nici acum, în urma acuzațiilor de fake news, cei de la El Mundo nu sunt interesați să facă publică filmarea din casa familiei Topor de la Vaslui. „Este politica ziarului, cei de la El Mundo au spus că așteaptă să fie dați în judecată și apoi vor scoate și înregistrarea”, explică Alexandru Petrescu.

Jurnalistului i s-a mai reproșat și că a scris în articol că a văzut pe stradă oameni în costum național. „Era o sărbătoare de Sfântul Dumitru și oamenii erau îmbrăcați în costum național. Adică aveau căciuli și cojoace, nu am scris că aveau ii sau opinci. Dar cu căciulă și cojoc nu e tot costum popular?”, se miră jurnalistul. Susține că nu a înțeles nici reproșul cu privire la câinii pe care i-a descris alergând după căruțele din sat: „Eu Honda și Tesla n-am văzut pe-acolo. Erau căruțe, am scris ce-am văzut. Mi-au reproșat că îi fac de râs, că scriu de căruțe”.

La începutul săptămânii, Ziarul El Mundo a publicat un reportaj amplu realizat în Vaslui, orașul din care provine soția liderului catalan. Imediat, ziarista de la Vremea Nouă care l-a însoțit pe Alexandru Petrescu în Vaslui, a afirmat că reportajul este unul fabricat și că nu și-ar fi dat acordul să fie semnată pe acest material. În plus, l-a acuzat pe Alexandru Petrescu de faptul că nu ar fi intrat niciodată în casa familiei Topor. În articol sunt publicate fotografii pe care le-ar fi primit de la Vremea Nouă.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Moarte misterioasă pentru o tânără din Prahova. Găsită dezbrăcată pe un câmp lângă autostrada A2

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI