România se confruntă cu o creştere fără precedent a pacienţilor COVID de la Terapie Intensivă, iar Alexandru Rafila consideră că acest val al treilea al pandemiei va mai dura încă o lună şi jumătate.

Eu cred că această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale şi aşa mai departe va mai dura circa 45 de zile, aşa-zisul al treilea val, iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă, la sfârşitul lunii septembrie, octombrie.

Alexandru Rafila:

Alexandru Rafila a enumerat două condiţii pentru revenirea la o viaţă normală în toamnă: „creşterea capacităţii de vaccinare la minim 100.000 de persoane pe zi inclusiv sâmbăta şi duminica (…) şi al doilea să avem aderenţa la vaccinare”.

„E un pericol evident dacă oamenii vor fi prost informaţi, minţiţi, tensionaţi şi aşa mai departe există acest risc al lipsei de aderenţă la vaccinare, adică degeaba ai vaccin, dacă oamenii nu se vaccinează”, a declarat Alexandru Rafila marţi seară, la Prima TV.

Alexandru Rafila a mai spus că există studii care arată că vaccinul AstraZeneca oferă protecţie mai bună pentru tulpina din Brazilia a virusului şi a pledat pentru imunizare, indiferent de ser.

 
 

Urmărește-ne pe Google News