„Lumea întelege, avem vaccin, maine ne vaccinăm, am scăpat. Eu asta va spuneam, haideţi să începem să ne organizăm, pentru că trebuie să discutăm despre mai multe elemente. Cum primim vaccinul, cine-l primeşte, unde-l stochează şi cine-l administrează. Am auzit o teorie că, cel mai bine ar trebui să-l administreze medicii de familie. Dacă o să discutăm de un vaccin care nu poate fi păstrat la temperatura mediului ambiant, atunci o sa fie foarte dificil sa facem acest lucru, şi o să trebuiască să fie organizate probabil centre de vaccinare”, a explicat Alexandru Rafila în platoul Aleph News.
Reprezentantul României la OMS a explicat care sunt condiţiile de transportare, stocare şi păstrare ale unui eventual vaccin împotriva COVID-19 pe care ţara noastră ar putea să-l primească de la UE
,,Un astfel de vaccin se poate ţine câteva zile la frigider dar nu mai mult, îşi pierde calităţile şi îl faci degeaba. Eu aş discuta foarte serios pregătirea logistică pentru primirea unui eventual vaccine. Altfel, UE poate vrea să ne dea vaccin, dar noi nu suntem pregătiţi să stocăm şi să distribuim, ceea ce ar produce frustrare, să ai un remediu şi să nu îl poţi da. E una din priorităţile care ar trebui să fie la Guvern, o astfel de organizare cred că va depăşi capacităţile ministerului Sănătăţii. (…)Un congelator de -80 de grade – avem noi în laborator – un congelator de 400 de litri, costă cel mai puţin 12.000 de euro. Şi într-un astfel de congelator nu intră foarte multe doze de vaccine, intră câteva”, a transmis Alexandru Rafila.
Reprezentantul României la OMS a spus că termenul realist pentru vaccinul împotriva Covid-19 este undeva la jumătatea lui 2021.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro