„Eu nu cred că aveau anticorpii, sau anticorpii pe care îi aveau erau la un nivel foarte redus sau aveau un tip de anticorpi care nu erau anticorpii neutralizanți ai virusului. Testele care există pentru determinarea cantitativă și a tipului anticorpilor nu există în momentul de față. Nu în România, nu există ca și teste comerciale”, a declarat Rafila la Digi24.

Medicul a spus că este foarte posibil ca ei să nu fi avut un nivel protector de anticorpi. Reîmbolnăvirea este posibilă, a mai fost semnalată și în alte țări.

Din informațiile pe care le am, există un procent destul de important de pacienți, chiar dacă nu avem un studiu încă în acest sens, de până la 20% care nu dezvoltă anticorpi la un nivel protector, sau, mai există o eventualitate, anticorpii au o durabilitate, o persistență relativ mică și ulterior infecția este posibilă.

Alexandru Rafila:

Şeful Societății Române de Microbiologie este sceptic cu privire la varianta scenariului cu două tulpini diferite, susţinută inclusiv de ministrul Tătaru.

În ceea ce privește existența a două tulpini, eu sunt rezervat, pentru că dacă vrei să faci o astfel de afirmație atunci ar trebui să poți să faci o secvențiere, adică o mapare a întregului genom al virusului în momente diferite.

„Trebuia să existe la același pacient identificarea virusului în urmă cu două luni, trei luni când a fost prima infecție și o metodă similară de mapare în acest moment, când pacienții au fost reinfectați. Atunci poți să constați că a fost într-adevăr diferențe între cele două tulpini virale. Ori, dacă lucrul ăsta nu a fost făcut, mi-e greu să cred că există suficiente dovezi pentru susținerea unei astfel de teorii”, a mai spus Rafila.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI