Alexandru Rafila crede că, până la finalul anului 2021, se pot vaccina încă 3-4 milioane de oameni, ceea ce va face ca România să se apropie de imunitatea colectivă.
„Dacă elanul ăsta legat de vaccinare reușește să ne țină până la jumătatea lunii decembrie, să putem să vaccinăm încă 3-4 milioane de persoane, plus cei care au trecut prin infecție (există un raport de 1 la 5 între cazurile diagnosticate și cele nediagnosticate, care fac forme ușoare), o să ajungem probabil, spre sfârșitul acestui an, dacă ne ținem serios de treabă, undeva aproape de imunitatea colectivă, în jur de 70% poate și mai mult”, a spus Alexandru Rafila.
„Și atunci discutăm de revenirea la normalitate, de un număr de cazuri care poate să crească în valurile 5 și 6, dar care nu pun probleme sistemului de sănătate, care permit desfășurarea activităților economice, așa cum se întâmplă în toate țările din UE care au atins acest prag de imunitate colectivă”, a declarat Alexandru Rafila.
Cred că de sărbători am putea să discutăm de faptul că suntem la lumină. Lucrul care este cel mai important, de departe, este că situaţia de acum nu se va mai repeta
Alexandru Rafila:
Deputatul PSD a explicat că, pe baza cifrelor OMS, România are rata de reproducere bazală 1,02, adică o rată care arată că am trecut din zona de creștere într-o zonă de stabilizare.
„Dacă noi o să stăm însă 4 săptămâni în jur de 1, n-o să scadă numărul de cazuri, se va ajunge în situația în care spitalele vor fi suprasolicitate, pentru că pacienții ăștia mulți tot vin în fiecare zi… și lucrul ăsta va duce la creșterea mortalității. Nu vreau să mă gândesc să avem 600-700 de decese pe zi”, a menționat Alexandru Rafila.
„Luna asta de solidaritate pe care o propun din îngrijorare și pentru faptul că dacă facem efortul ăsta, scăderea de pe platou va fi evidentă, pe de o parte. Ăsta e un mare beneficiu pentru că mai ușurezi spitalele și n-o să fie la fel de multe decese”, a spus Alexandru Rafila.
Creșterea cea mai rapidă a numărului de cazuri care ne-a adus pe primul loc în Europa a avut loc în perioada 22-24 septembrie, „la două săptămâni de la Untold, dar probabil că asta este o coincidență”, a mai afirmat Alexandru Rafila.
FOTO: Hepta