„Sunt în construcţie, cel mai avansat este cel de la Timişoara (…) A început să se construiască şi la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde va fi un centru de mari arşi pentru copii, şi încă unul la Tg. Mureş. Vom semna contractul în cursul acestui an şi finalizarea lor va fi în cursul anului 2025. Probabil că vor fi primele mari investiţii în sănătate, care vor fi gata în prima jumătate a anului 2025”, a spus Alexandru Rafila, la TVR Info.
Ministrul sănătăţii afirmă că, în prezent, România tratează mari arşi la Bucureşti, Iaşi şi Timisoara, având 34 de paturi, dintre care 10 paturi pediatrice. Potrivit acestuia, lucrurile s-au schimbat foarte mult faţă de acum 8 ani, când s-a produs incendiul din clubul Colectiv.
„Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 8 ani, cel puţin pentru oamenii cu bună credinţă şi care văd cum sunt trataţi pacienţii arşi în România în momentul de faţă. Avem oameni antrenaţi (…) Ceea ce este pentru mine cel mai important este modul de organizare şi personalul care este antrenat. E clar că lucrurile s-au schimbat, inclusiv procedurile de transfer”, a mai afirmat ministrul sănătăţii, precizând că, după Crevedia, în 24 de ore au fost transferaţi în afara ţării toţi cei care nu puteau fi trataţi aici.
Întrebat care ar fi necesităţile României, care are 10.000 de mari arşi pe an, ministrul a declarat: „Nicio ţară nu poate să facă centre de mari arşi care aşteaptă să se întâmple un incident major ca să fie internaţi pacienţii. Cu cele încă vreo 20 şi ceva de paturi ajungem la 60 de paturi, este o situaţie acceptabilă care poate să gestioneze această situaţie”.
Ministrul afirmă că cele 60 de paturi de mari arşi vor aduce România aproape de media europeană.
De asemenea, ministrul crede că este nevoie de o campanie de informare pentru reducerea numărului accidentelor şi incidentelor în urma cărora rezultă mari arşi.