Jurnalist: În 10 zile la câte infectări putem ajunge, maximal, pe zi?

„Mi-e greu să spun acum, dar evident că o creștere cu 40% a numărului de cazuri înregistrate în momentul de față e foarte posibil. Deci 7.000 de cazuri pe zi. Sigur, nu poți spune cu exactitate dintr-un număr total de cazuri câte persoane vor avea nevoie de Terapie Intensivă. Există și această piramidă a vârstelor, în sensul că dacă majoritatea celor care se îmbolnăvesc sunt tineri, nu au complicații, nu au nevoie de ATI. Deci depinde foarte mult de cine se îmbolnăvește. Dar eu nu mă uit doar la ce se întâmplă în România, ci și la ce se întâmplă în  Europa. Creșterea și în Europa e foarte rapidă”, a răspuns Alexandru Rafila pentru B1TV când a fost întrebat ce se va întâmpla dacă numărul de cazuri cu noul coronavirus va continua să crească.

Reprezentantul României la OMS a explicat și de ce rata cu noul coronavirus a crescut în ultima perioadă.

„Odată cu răcirea vremii și reîntoarcerea la activități în interior, transmisibilitatea în mod sigur a crescut. Pe lângă asta, peste tot a existat această frondă dacă vreți, și OMS a comentat în sensul ăsta, a tinerilor care s-au expus inutil. Lucrul ăsta a creat inițial o masă de persoane infectate tinere, dar acum încep să afecteze și persoanele vârstnice”, a spus Alexandru Rafila.

Urmărește-ne pe Google News