Alexandru Rafila a precizat că nu există aprobarea pentru prevenirea sau tratamentul infecției cu COVID-19 cu Ivermectină.
„E ceea ce spune FDA, nu spun eu. Nu există aprobarea pentru prevenirea sau tratamentul infecției cu COVID-19 cu Ivermectină. Care este pericolul pentru oameni ca să ia Ivermectină? Unul dintre efectele adverse care sunt asociate Ivermectinei includ: erupție cutanată, grețuri, vărsături, diaree, dureri de stomac, umflarea feței, efecte neurologice adverse, confuzie, parestezii, scăderea presiunii arteriale și hepatită. Asta spune agenția din Statele Unite referitor la utilizarea la om a acestui produs în legătură cu infecția COVID”, a declarat Alexandru Rafila.
„Medicii din România nu pot să prescrie acest medicament dintr-un motiv foarte simplu: el nu se găsește în farmaciile de uz uman, decât dacă un medic veterinar prescrie unei persoane acest produs și lucrul acesta este imposibil, pentru că un medic veterinar nu are drept de practică în medicina umană”, a mai spus Alexandru Rafila.
Farmaciile veterinare din Iași au avut săptămâna aceasta zeci de solicitări din partea oamenilor care căutau Ivermectină, însă specialiştii descurajează folosirea acestui medicament care poate produce şoc anafilactic.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro