Rafila a argumentat că, fără intensificarea testării, nu se poate întări supravegherea epidemiologică, mai ales în condiţiile apariţiei unei noi tulpini de coronavirus.

„Am văzut chiar acum că Ministerul Sănătăţii se gândeşte la introducerea altor indicatori privind acele praguri care să ducă la oprirea sau la repornirea anumitor activităţi, pe motiv că cetăţenii români se testează acasă cu teste rapide şi din cauza asta s-a pierdut controlul.

Eu nu cred că cetăţenii români sunt chiar aşa de diferiţi faţă de toţi ceilalţi cetăţeni europeni şi toate ţările au o monitorizare apropiată de adevăr a evoluţiei pandemiei şi în România nu există acest lucru. Nu cred chestiunea asta. Eu cred că trebuie regândit modul de testare. Cu toate că am făcut multe demersuri, am încercat să-i convingem profesional, nu politic, nu există accesibilitate la testare”, a declarat doctorul Rafila.

El consideră că medicii de familie ar putea fi introduşi în procedura de testare cu teste rapide.

„De ce nu introducem medicii de familie în procedura de testare cu teste rapide? Am discutat despre înfiinţarea de centre de recoltare a testelor care să fie la îndemâna oamenilor, nici lucrul acesta nu se face. E o chestiune pe care n-o înţeleg. Profesional n-o înţeleg, dar rămâne să vedem care vor fi măsurile pe care le ia Ministerul Sănătăţii.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Oricum, fără această intensificare a testării nu poţi pune în aplicare măsura întăririi supravegherii epidemiologice. Discutăm acum de noua tulpină de coronavirus. (…) Dacă am avea o testare corespunzătoare, atunci putem face şi supraveghere epidemiologică (…) şi cazurile suspecte pot fi investigate în continuare pentru secvenţierea de care discutam şi pentru izolarea acelor focare astfel încât să limitezi transmiterea acestei tulpini”

Alexandru Rafila:

În opinia sa, o măsură care este extrem de importantă este legată de o campanie de informare dedicată pentru toate grupurile sociale, „dar aceasta nu există”.

„Această campanie de informare nu există. Noi acum ne aflăm într-o situaţie ciudată. Suntem în situaţia în care lumea vrea să se vaccineze, nu avem suficiente vaccinuri. Peste câteva luni o să ne găsim în situaţia inversă – în care o să avem multe vaccinuri şi lumea nu o să vrea să se vaccineze, dacă această campanie de informare nu ajunge la cetăţeni”, a adăugat deputatul PSD.

Alexandru Rafila susţine că nu există o poziţie şi o asumare clară din partea Ministerului Sănătăţii privitoare la închiderea şcolilor „timp de un an de zile fără motiv”.

„Mie mi s-a părut că Ministerul Educaţiei a avut o poziţie mult mai clară în raport cu deschiderea şcolilor decât a avut Ministerul Sănătăţii. Nu putem să continuăm cu această închidere a şcolilor timp de un an de zile, fără motiv, şi tot aşa – „suntem speriaţi, îngrijoraţi, să vedem ce vom face, vom schimba indicatorii” şi aşa mai departe, când în mod evident consecinţele nu numai asupra educaţiei copiilor, ci şi asupra sănătăţii lor sunt foarte grave în acest moment şi de multe ori au depăşit consecinţele infecţiei cu coronavirus”, a afirmat Rafila.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Doctorul a continuat: ”Cel mai important lucru în toată această chestiune este asumarea. Profesionalism, asumare şi acţiune. Până acum am avut numai diverse lamentări, promisiuni şi lucruri de genul acesta care din păcate nu pot să rezolve situaţia. Şi îmi este foarte teamă că în lunile care vor urma şi România va intra în acelaşi trend ca şi celelalte ţări din Uniunea Europeană, cu număr mare de cazuri, şi atunci să vedem cum se va gestiona situaţia”.

Referitor la noua tulpină de coronavirus, el spune că aceasta nu produce infecţii mai grave, dar produce infecţii mai frecvente, pentru că are o transmisibilitate mai mare.

„Acest lucru poţi să-l observi dacă ai monitorizare de bună calitate şi vezi unde îţi apar cazuri mai multe într-un timp mai scurt. (…) Or, nefuncţionând sistemul ăsta, nu mai funcţionează din octombrie – noiembrie, practic (…), lucrurile sunt puţin pierdute de sub control, mai ales că şi domnul ministru Voiculescu se îndoieşte de propriile cifre, adică dânsul comunică nişte cifre dimineaţa şi după-amiaza se îndoieşte de ele şi trimite o scrisoare că nu sunt adevărate cifrele pe care le-a comunicat dimineaţa.

Or, nu prea merge chestiunea asta. Asta merge, sigur, dacă nu eşti într-o poziţie executivă, dar când eşti într-o poziţie executivă trebuie să-ţi asumi şi să spui care sunt paşii de urmat, ce faci, o viziune şi un timing pentru chestiunea asta”, a mai spus deputatul PSD. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI