„În acest moment nu mai văd urgența certificatului verde pentru că orice procedură legislativă – să spunem că se face o procedură de urgență, prin asumarea răspunderii Guvernului – presupune un timp de la momentul adoptării până la implementarea efectivă, care va mai însemna câteva săptămâni. Eu sper ca acest val al cincilea, în România, să se încheie peste câteva săptămâni. Deja avem două săptămâni din valul cinci. Dacă vrei să ai un răspuns trebuie să-l adopți imediat și să intre în vigoare mâine”, a explicat ministrul sănătății.
Întrebat dacă în cazul în care ar fi existat certificatul verde înainte de valul patru cifrele deceselor COVID ar fi fost altele, Rafila a răspuns: „Eu cred că da, ar fi arătat altfel dacă ar fi fost făcut înainte de valul patru, nu în vârful lui. În luna august, de exemplu”.
Certificatul verde poate fi folosit în două scopuri, a adăugat ministrul: stimulare a vaccinării și frânarea transmiterii virusului.
Rafila: Imunitatea de turmă, un obiectiv greu sau imposibil de atins
În acest context, ministrul a mai precizat că imunitatea de grup despre care se vorbea în prima parte a pandemiei devine o țintă „imposibil de atins”.
„Noi am discutat tot timpul de imunitatea de grup. Proporția pentru atingerea imunității de grup a tot crescut, în momentul de față vedem că este un obiectiv greu sau imposibil de atins și atunci ne concentrăm pe beneficiile legate de reducerea numărului de cazuri grave și a mortalității și lucrul ăsta are efect asupra scăderii presiunii pe spitale”, a mai spus Alexandru Rafila.
La finalul anului trecut, liberalii nu au fost de acord cu varianta asumării răspunderii Guvernului în Parlament, propusă de PSD, și au insistat ca proiectul certificatului COVID să fie adoptat prin dezbatere în Parlament.
Pe 22 decembrie, coaliția de guvernare a convenit ca proiectul să fie adoptat până la finalul anului 2021, prin procedură de urgență, în Parlament, însă, potrivit informațiilor Libertatea, totul s-a schimbat în aceeași zi, după o discuție pe care liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Florin Cîțu și Kelemen Hunor, au avut-o cu președintele Klaus Iohannis și în care s-a luat decizia ca certificatul să nu fie obligatoriu la locul de muncă.
Proiectul asumat de ministrul Alexandru Rafila prevedea solicitarea certificatului angajaților de la stat și de la privat, precum și acordarea a 15 vouchere de testare, decontate de stat, pentru cei nevaccinați.
Certificatul urma să fie introdus în momentul înregistrării unei creşteri susţinute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri, iar renunţarea la el să se facă după ce trendul devine descendent, iar incidenţa cumulată scade sub 1.
Foto: Dumitru Angelescu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro