„Încă, infecţiile asociate asistenţei medicale sunt subraportate în România. Ne apropiem de 1% din proporţia de pacienţi externaţi, dar suntem încă departe de media Uniunii Europene, nu pentru că ne-am dori să avem mai multe infecţii, dar ne dorim să ştim realitatea şi să încercăm infecţiile măcar invazive, bolile invazive cu bacterii multirezistente să apară cât mai rar în spitalele româneşti şi lucrul acesta are influenţă foarte bună şi asupra mortalităţii”, a declarat Alexandru Rafila, marți,  o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, potrivit Agerpres.

Un alt obiectiv, spune Alexandru Rafila, vizează reducerea consumului de antibiotice, dar și schimbarea structurii administrării lor.

„Una dintre ţinte este cea legată de reducerea consumului de antibiotice şi schimbarea structurii consumului de antibiotice, pentru că utilizăm de multe ori antibiotice care nu ar trebuie utilizate, antibiotice de primă intenţie. De asemenea, să ajungem cu spitalele din România să putem să facem un diagnostic microbiologic de bună calitate care ar putea să fie favorizat şi de faptul că există, în sfârşit, după 30 de ani şi în România specialitatea de microbiologie medicală aşa cum a existat înainte şi cum există în toate ţările din Uniunea Europenă”, a adăugat ministrul sănătății.

Urmărește-ne pe Google News