„La 130-150 de cazuri pe zi noi nu mai ne aflăm în situaţia unei transmiteri comunitare a infecţiei în România. Şi dacă cifrele astea sunt subevaluate de trei ori, 500 de infecţii zilnice la nivel naţional nu înseamnă o transmitere comunitară, e o transmitere sporadică”, a afirmat Rafila.
Rata mică de infectare este datorată și faptului că în România noile variante ale virusului nu s-au răspândit la nivelul din alte state.
„Ce trebuie să înţelegem este următorul lucru: în România au circulat mai puţin variantele mutante, cu excepţia variantei din Marea Britanie. Dacă însă încet-încet încep să apară cazuri aşa, foarte lent, la început, o variantă cu o transmisibilitate mai mare – de exemplu cu varianta indiană, care are circa 40% transmisibilitatea mai rapidă decât varianta clasică – atunci putem să vedem la un moment dat că transmiterea comunitară reapare”, a declarat Alexandru Rafila.
El a îndemnat la continuarea apelurilor pentru ca un număr cât mai mare de persoane să se vaccineze și a deplâns interesul scăzut pentru vaccinare în mediul rural.
El a făcut referire şi la cei care ignoră faptul că boala încă există: „Noi avem o problemă sistematică în România, nu ne gândim decât la noi; în momentul în care o să ajungem să ne gândim şi la cei cu care interacţionăm, la comunitatea în care trăim şi în care muncim atunci o să putem face pasul, să fim responsabili nu numai pentru noi, ci şi pentru comunitate”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro