După ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19, Alexandru Rafila a ieșit de curând din izolare, motiv pentru care spune că are nevoie de o perioadă de timp pentru ca boala să-și urmeze drumul, apoi se va imuniza.

„O să mă vaccinez. Știți bine că eu am trecut prin infecție și luni, 21, a fost prima zi când am ieșit din izolare. Mă voi vaccina, probabil în câteva luni, în luna aprilie cel mai probabil”, a declarat Alexandru Rafila.

„Las ciclul natural al bolii să își urmeze drumul și ulterior – sigur, o să îmi fac și dozări de anticorpi până atunci, dar în luna aprilie probabil că mă voi vaccina, pentru că e nevoie și de o consolidare a răspunsului imun, iar vaccinul oferă această oportunitate”, a adăugat Alexandru Rafila.

Deputat PSD, Alexandru Rafila consideră „corectă” decizia președintelui României, Klaus Iohannis, și a premierului Florin Cîțu de a nu se vaccina printre primii.

„Eu cred că este o decizie corectă. Nu aș avea comentarii legate de decizia lor de a nu se vaccina, pentru că până la urmă, dacă respectăm acest principiu al prioritizării diverselor categorii de persoane care urmează să primească vaccin, este clar că personalul medical trebuie să fie beneficiarul”, a spus Alexandru Rafila.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început pe 27 decembrie în România, primele care au fost imunizate fiind cadrele medicale.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News