Astfel, conform lui Alexandru Rafila, în România au fost înregistrate forme ușoare și medii de infectare cu coronavirus, fapt care justifică creșterea numărului de persoane vindecate și externate.
”Dacă vă uitați la numărul de pacienți din secțiile de Terapie Intensivă, cazurile grave, este mereu în jur de 250.
Înseamnă că majoritatea formelor care au apărut în România au fost cazuri ușoare sau medii, iar durata de spitalizare pentru ele este mai scurtă, în general de circa două săptămâni până la negativarea a două teste consecutive la interval de 24 de ore.
De aceea, numărul de persoane care se vindecă crește foarte rapid în România, a declarat Alexandru Rafila.
Președintele Societății de Microbiologie a continuat: ”Dacă acest număr creștea mai lent, ar fi însemnat că proporția cazurilor grave era mult mai mare, iar durata de spitalizare pentru un caz grav este de patru – șase săptămâni, nu de două săptămâni, cum e pentru cazurile medii și ușoare”.
Conform raportului autorităților, până luni, numărul persoanelor declarate vindecate după infectarea cu Covid-19 a ajuns la 5.269. Asta în condițiile în care numărul total a persoanelor infectate cu coronavirus era luni de 13.512.
FOTO: Alexandru Rafila – Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro