„Înscrierile merg foarte rapid. Am avut aceeaşi reacţie foarte bună şi atunci când a fost cutremurul acela major, în Turcia. Peste o mie de persoane s-au înscris, medici şi asistenţi medicali. Trebuie să fii pregătit, să poţi face şi să trimiţi astfel de echipe, dacă este cazul, e bine să existe şi ca un exerciţiu de solidaritate umană astfel de lucruri”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Medika TV.
Conform acestuia, Societatea Română de ATI s-a declarat pregătită să participe la constituirea de echipe medicale.
Ministrul a explicat că ajutorul constând în personal medical va fi trimis „numai la cererea statului Israel”, iar mobilizarea este una preventivă pentru ca, în caz că va fi necesar acest ajutor, să poată fi trimis cât mai repede.
Luni, ministrul sănătăţii a anunţat că există un site funcţional unde voluntarii se pot înscrie pentru a da ajutor statului Israel.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
durban22 • 10.10.2023, 13:26
Un gest demn de apreciat si umanitar pentru poporul israelian!!.DOMNUL RAED ARAFAT , PALESTINIAN LA ORIGINI, INSA ACUM CU CETATENIE ROMANA NU SE INSCRIE CA VOLUNTAR PENTRU ISRAEL-ARE O VASTA EXPERIENTA !!.
durban22 • 10.10.2023, 13:26
Un gest demn de apreciat si umanitar pentru poporul israelian!!.DOMNUL RAED ARAFAT , PALESTINIAN LA ORIGINI, INSA ACUM CU CETATENIE ROMANA NU SE INSCRIE CA VOLUNTAR PENTRU ISRAEL-ARE O VASTA EXPERIENTA !!.