Ceea ce în urmă cu câteva zile era pe surse, astăzi a devenit oficial: Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), devenit arhi-cunoscut prin prezențele sale aproape zilnice la televizor pe tema pandemiei, se înscrie în PSD și candidează la alegerile parlamentare, fiind primul pe lista PSD București pentru Camera Deputaților.
„Îi mulțumesc domnului prof. dr. Rafila că s-a alăturat echipei noastre și sunt ferm convins că această luptă cu pandemia nu este una de conjunctură și nu este o luptă care va dura foarte puțin timp. Domnul Rafila trebuie să se regăsească în viitorul Parlament al României”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă în care l-a avut alături pe Rafila.
„Cunosc PSD, a fost o întâlnire deschisă, fără condiții, iar domnul Ciolacu a înțeles că eu mai întâi sunt medic și voi respecta întotdeauna conștiința profesională, și abia apoi voi fi membru de partid. De ce PSD? Pentru că după această propunere nu am primit o altă propunere în acest sens. Nu cred că apartenența la un partid trebuie să fie considerată o vină. Spectrul politic trebuie profesionalizat”, a declarat, la rândul său, Alexandru Rafila.
Nu vede o problemă să fie reprezentantul României la OMS și candidat PSD
Întrebat dacă nu vede o incompatibilitate între statutul său de candidat PSD și cel de reprezentant al României la OMS, Rafila a spus că Nu.
„Eu am avut două mandate. Am avut un mandat de membru în biroul OMS pentru Europa. Mandatul a fost 2014-2017. În momentul de faţă sunt membru în comitetul executiv al OMS din partea României şi se va termina în mai anul viitor. Este adevărat că alte ţări sunt reprezentate în comitetul executiv de miniştrii Sănătăţii, dar lucrurile acestea se întâmplă pentru persoane din alte zone. În Europa pot fi oameni care cunosc foarte bine administraţia publică. Nu are nicio legătură privind apartenenţa la un partid politic. Deci nu e niciun conflict. Sigur dacă doreşte ministrul Sănătăţii să reprezinte, se poate”, a declarat Rafila, citat de ziarul Adevărul.
A mai fost ofertat de Ponta
În vara acestui an, Alexandru Rafila a fost invitat de Victor Ponta să candideze din partea Pro România la Primăria Capitalei. A refuzat explicând că este preocupat mai mult de chestiunile legate de sănătate decât de cele de administrație. Șansele unui succes la Capitală erau ca și inexistente, pe când scaunul de deputat din partea PSD e ca și asigurat, Rafila urmând să fie primul pe lista social-democraților la Capitală.
Foto: Inquam Photos / George Calin
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro