Reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila a spus duminică seară la Digi24 că nu măsurile de relaxare sunt problema, ci modul în care sunt gândite pentru a fi puse în aplicare. Ar trebui ca mai întâi să se stabilească normele de aplicare ale acestora și de- abia apoi să fie făcute publice.

Exact așa se întâmplă în cadrul grădinițelor, fie ele publice sau private, a căror redeschidere a fost anunțată din 15 iunie. Practic, va mai dura puțin, pentru că nu s-au stabilit procedurile de urmat în aceste instituții pentru combaterea îmbolnăvirilor cu coronavirus, a spus Alexandru Rafila.

Medicul a explicat însă că redeschiderea grădinițelor implică un risc scăzut de creștere a numărului de cazuri, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile, ajungându-se duminică la maximumul ultimelor 35 de zile.

“Copiii mici au risc mic, fac forme asimptomatice, e puțin probabil să infecteze alte persoane, o bună organizare a activităților va evita acest lucru, dar supraaglomerarea va genera probleme. Personalul să fie antrenat să-i îndrume să se spele pe mâini, să nu facă excese la contactul fizic, pentru că așa sunt copiii, dezvoltarea normală a unui copil implică interacțiunea cu alți copii, nu pot rămâne exclusiv în zona virtuală pentru că vor fi generații cu adaptabilitate socială foarte limitată”, a declarat Rafila.

Nu este un pericol redeschiderea instituțiilor de învățământ și s-a făcut „o dramă națională” după ce s-au infectat doi elevi în timpul sesiunii de pregătire a absolvenților claselor terminale, a mai spus specialistul. Activitatea didactică trebuie să continue.

„Dincolo de risc trebuie puse și lucrurile acestea în balanță, riscul poate fi controlat. Riscul nu poate fi eliminat, riscul poate fi diminuat, controlat și identificate eventualele focare. S-a făcut o dramă națională că s-au infectat doi elevi, nu s-a intâmplat nimic, au fost izolați”

Alexandru Rafila

„E important să trecem peste vara asta, pentru ca școlile să aibă condițiile igienico-sanitare din toamnă, adică fără toalete în curte”, a subliniat reprezentantul României la OMS.

„Copiii, în mare majoritate, fac forme foarte ușoare, iar decesele sunt foarte rare”, este argumentul lui Rafila.

De ce asimptomaticii transmit mai greu coronavirusul

Apoi, conform acestuia, și asimptomaticii transmit boala mai greu.

„Eu vă spun situații cunoscute personal, colegi de-ai mei din Matei Balș care s-au îmbolnăvit de la persoane asimptomatice, ei au o transmitere mai redusă a bolii, transmit mai greu, te îmbolnăvești dacă ai un contact prelungit repetat , mult mai greu decât de la o persoană cu simptome care are încărcătură virală mai mare”, a explicat specialistul.

Urmărește-ne pe Google News