”Opinia exprimată de mine și de alți colegi este ca acest lucru (reluarea cursurilor – n.red.) să se petreacă gradual: întâi cu universitățile și cu elevii de la liceu, pentru că ei pot respecta mai ușor aceste măsuri de prevenire. Este mai simplu să lucrezi cu adulți sau adolescenți din clasele IX-XII. Programul unităților de învățământ trebuie regândit, astfel încât jumătate din efectivul claselor sau grupelor să fie prezent în același timp. Vorbim fie de un program alternativ, fie de prelungirea programului actual”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.

Alexandru Rafila mai spune că pentru copiii foarte mici purtarea măștii va fi dificilă.

„Sunt mici, nu înțeleg, nu putem să ne gândim că purtarea măștii este ușor de realizat. Trebuie să vedem exemple în alte țări. Putem să vedem dacă aceste măsuri pot reprezenta o soluție. Nu pot recomanda o decizie, decât după ce vedem alte exemple și stăm de vorbă într-un colectiv de lucru. (…) Elementul esențial o să fie numărul de elevi din clasă. E bine să nu depășim numărul de 15 elevi într-o clasă, trebuie decalate pauzele”, a mai spus Rafila.

Conform sursei citate, temperatura preșcolarilor și a elevilor ar putea fi verificată la intrarea în unitatea de învățământ.

   

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Adevarul.ro
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas". Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele
Observatornews.ro
"Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas". Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI