“Soluția este una singură: decalarea programului de lucru, dar trebuie coordonat. Oamenii încep, să spunem, între 6.30 și 9.30, deci fragmentarea orelor de începere și, implicit, a celor de terminare vor fi decalate. Suplimentarea transportului de suprafață este foarte importantă și trebuie să respecte același ciclu, de aceea coordonarea între diverși angajatori mari, autoritățile locale și cei care coordonează activitatea de transport este foarte importantă”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, la postul Digi24.
Autoritățile au anunțat că după 15 mai măsurile de restricție vor fi mai blânde. Se discută de redeschiderea unor sectoare de activitate, iar pentru a evita aglomerația trebuie luată o serie de măsuri.
“Despre ce discutăm noi, chiar dacă ai mască, la o astfel de înghesuială nici nu știu dacă reziști cu masca pe figură foarte mult. Este greu de crezut așa ceva”, a afirmat Rafila după ce a văzut imaginile cu aglomerația de la metrou de acum câteva luni.
Președintele Societății de Microbiologie a mai spus că o foarte bună metodă de screening a persoanelor care ar putea avea simptomele bolii COVID-19 este măsurarea temperaturii angajaților.
“Va trebuie să stea în picioare (conceptul de birouri open-space, n.red.), el nu poate să dispară peste noapte. Acum ne regăsim într-o situație în care trebuie să respectăm noțiunea de sănătate publică”, a spus el, menționând că ar fi bine ca separatoarele dintre birouri să fie transparente: „Să filtreze lumina și să există o comunicare, care poate să fie non-verbală”.
Alexandru Rafila a spus că este foarte important ca după 15 mai, autoritățile să ia măsuri de protecție pentru angajați.
“Probabil că angajatorii vor trebui să decaleze programul sau să-l facă secvențial pentru cei care sunt în aceste birouri, astfel încât să nu fie prezenți toți în același timp. Trebuie schimbat conceptul de curățenie, personalul angajat să fie mai numeros și curățenia, făcută pe tot parcursul zilei. Pentru cei care fac livrări trebuie să existe o altă procedură care să permită desfășurarea activității cu o interacțiune minimală”, a subliniat reprezentantul OMS.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro