„Peste 700.000 de comprimate, poate chiar mai mult, au plecat ieri sau alaltăieri către farmacii, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să se aprovizioneze, trebuie să ia cantitatea de care are nevoie fiecare”, a spus Rafila, la B1 TV.
Ministrul a explicat că sincopele în aprovizionarea cu astfel de medicamente au fost cauzate de faptul că perioada de creştere a numărului de cazuri gripale a coincis cu zilele libere din perioada sărbătorilor, dar şi de unele probleme în aprovizionarea cu materie primă pentru medicamente din China şi India.
În ceea ce priveşte medicamentul antiviral Tamiflu, Rafila a susținut că are informaţii conform cărora distribuitorul a primit o cantitate „foarte mare” de la producător pentru a o distribui în farmacii.
Vineri, 6 ianuarie, Libertatea a scris despre problemele cu aprovizionarea Tamiflu din farmacii. Reporterii care au mers pe teren au constatat că în București, Tamiflu e de negăsit, iar în țară erau doar câteva farmacii care aveau câteva cutii de antiviral.
Florina Bonifate, secretarul general al Colegiului Farmaciștilor din România, a explicat la acel moment pentru Libertatea că „este doar o sincopă în aprovizionare”, iar „situația se va normaliza”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro