Alexandru Rafila a precizat că vaccinul produs de AstraZeneca și cel realizat de Pfizer au un răspuns imun protector aproape la fel și după administrarea primei doze, și la rapel.
”Vaccinul AstraZeneca este un vaccin eficace la persoanele din categoria celor între 18 şi 55 de ani, este vorba de grupa de populaţie la care s-au făcut studiile clinice şi pe care există studii de siguranţă şi de eficacitate”, a declarat Alexandru Rafila.
”E foarte interesant, am citit un articol referitor şi la vaccinul de la Pfizer, de exemplu, şi se pare că în teren, atunci când îl folosim în mod real, cele două vaccinuri sunt superpozabile, adică răspunsul imun protector după prima, respectiv după a doua doză, este asemănător la vaccinul Pfizer şi la vaccinul AstraZeneca”, a spus Alexandru Rafila.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a declarat că s-ar fi imunizat cu vaccinul anti-coronavirus produs de AstraZeneca, dacă s-ar fi încadrat în categoria de vârstă 18-55 de ani.
”Îmi pare rău că nu mai sunt în categoria de vârstă 18 – 55 de ani. Cu siguranţă aş fi folosit şi eu vaccinul de la AstraZeneca, să nu existe niciun fel de dubiu apropo de utilitatea acestui vaccin”, a precizat Alexandru Rafila.
Actualul deputat PSD a arătat că vaccinurile de la Pfizer, Moderna şi AstraZeneca sunt foarte utile şi trebuie să fie administrate conform recomandării producătorilor.
”Un vaccin se conservă mai greu, se manipulează mai greu şi atunci sigur că eficienţa este ceva mai mică decât eficacitatea, altul care se manipulează mai uşor, este mai stabil, are o eficienţă mai apropiată de eficacitatea obţinută în studiul clinic. Coroborând toate aceste lucruri, cred că toate cele trei vaccinuri aprobate în acest moment sunt extrem de utile şi ele trebuie administrate aşa cum recomandă producătorii”, a conchis Alexandru Rafila.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro