Alexandru Rafila a precizat că aceste vaccinuri urmează să ajungă în România cel mai probabil în ianuarie 2021.
„Din informațiile pe care le am, cele două vaccinuri, care se bazează pe tehnologia ARN mesager, vor fi autorizate până la sfârșitul anului, mai exact pe data de 25 decembrie, vaccinul de la Pfizer și pe 27 decembrie, vaccinul de la Moderna”, a declarat Alexandru Rafila.
„După ce vor primi undă verde de la EMA, vaccinurile care au la bază tehnologia ARN vor putea ajunge în statele membre UE. În România, primele tranșe de doze vor veni cel mai probabil în ianuarie anul viitor”.
Alexandru Rafila:
Alexandru Rafila se așteaptă ca primul vaccin anti-COVID-19 disponibil în România să fie cel produs de Pfizer.
„Oricum disponibil va fi probabil într-o primă etapă vaccinul de la Pfizer, pentru că există deja un contract semnat pentru statele din Uniunea Europeană. Vaccinul de la Moderna, care are avantajul unor condiții mai ușoare de manipulare și de conservare, probabil că abia anul viitor va ajunge și în Uniunea Europeană, pentru că este rezervat inițial pentru piața SUA”, a spus Alexandru Rafila.
„Rămâne să vedem ce eficiență va avea vaccinul și cât la sută din populația vaccinată va fi protejată, pentru că mai pot interveni mici erori în administrare, de exemplu, și atunci eficiența poate fi uneori mai mică decât eficacitatea din studiul clinic care se realizează în condiții extrem de riguroase și standardizate”, a adăugat Alexandru Rafila.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro